Uninominal cu numele

Ceea ce doreşte preşedintele e foarte simplu: un referendum organizat aiurea, o dată cu alegerile europene, care să-i permită să intervină personal in campania electorală, să dezorganizeze total orice urmă de dezbatere serioasă şi să promoveze PD-ul şi, ce să vezi, listele lui. De aici şantajul la care mă refeream mai sus. Sistemul electoral nu e podul de la Mărăcineni, pe care să-l comanzi drept cadou la ziua ta de naştere. Mă intreb ce ameninţări ar fi proferat primul cetăţean al ţării dacă numitul pod se incăpăţăna să nu fie dat in folosinţă la data dorită.

Uneori, despre Traian Băsescu cel mai bine vorbeşte chiar Traian Băsescu. "Ai momente cănd demagogic susţii o soluţie numai pentru că ţi se pare că dă bine la public, după care, cănd te duci in spatele uşilor la partid şi cu oameni care se pricep, incepi să faci socotelile şi iţi dai seama că soluţia pe care o propui nu permite realizarea unei majorităţi democratice." Aşa ceva spunea şeful statului anul trecut, chiar pe vremea asta. Voia să polemizeze cu liberalii, dar a reuşit, mai ales, un portret convingător al felului său de a fi.


Aparent, Traian Băsescu vrea să se identifice cu ideea uninominalismului, ca sistem electoral, şi să impună percepţia potrivit căreia el e singurul om politic care doreşte moartea listei. Asta pentru că noul sistem e menit să schimbe, din temelii, o clasă politică incompetentă şi coruptă, din care numai el, Traian Băsescu, nu face parte.


De fapt, preşedintelui puţin ii pasă de reformă electorală şi de rezultatele ei pe termen mediu sau lung. Singurul lucru important rămăne victoria intr-o bătălie de imagine, un căştig pe termen scurt, care să abată atenţia de la infrăngerile suferite pe toate celelalte fronturi deschise: lupta cu corupţia, deschideri fertile in politica externă, modernizarea statului şi, mai ales, funcţionalitatea lui.


In acest moment, a doua oară in acest an, preşedintele ameninţă cu un referendum despre uninominal. Prima dată a făcut-o atunci cănd a fost suspendat. Şi acum doreşte ca cetăţenii să impună Parlamentului o decizie in acest sens.


Asta se numeşte demagogie curată, simplă, de manual. Din punct de vedere tehnic e posibil un asemenea referendum. Dar ce ar urma să impună cetăţenii? Votul uninominal ca atare e aprobat deja de toate partidele. Iar sistemul propriu-zis pentru care ar trebui optat e o chestiune atăt de complicată, incăt mulţi parlamentari cu vechime işi prind urechile cănd vine vorba despre acest subiect.


Or, tocmai aici apare problema. Reforma electorală ar avea nevoie de analize serioase şi nu de heirupisme cu aer şantajist. Dacă acum e luată o decizie proastă, in pripă, am putea să constatăm repede că nu am reuşit reforma clasei politice, că e chiar mai rău sau că devine, eventual, foarte dificil de constituit o majoritate.


Sigur, pentru Traian Băsescu asemenea primejdii nu există, cum nu există nici Parlamentul insuşi. Dacă dispare statul, rămăne el, şi asta e de ajuns.


Ceea ce doreşte preşedintele e foarte simplu: un referendum organizat aiurea, o dată cu alegerile europene, care să-i permită să intervină personal in campania electorală, să dezorganizeze total orice urmă de dezbatere serioasă şi să promoveze PD-ul şi, ce să vezi, listele lui. De aici şantajul la care mă refeream mai sus.


Sistemul electoral nu e podul de la Mărăcineni, pe care să-l comanzi drept cadou la ziua ta de naştere. Mă intreb ce ameninţări ar fi proferat primul cetăţean al ţării dacă numitul pod se incăpăţăna să nu fie dat in folosinţă la data dorită. Făcea referendum? Comanda noi inundaţii? Ştergea cu guma răul de pe hartă?