Uninominale nedigerate

MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Aventura votului uninominal, devenit o armă de conjunctură politică, atrage atenţia asupra unui fenomen care se tot repetă, de trei ani incoace: după exploatarea marilor obiective in linia intăi a frontului politic urmează aruncarea in derizoriu a tuturor temelor de hotar menite să readucă Romănia pe linia unei dezvoltări durabile şi de conţinut.

MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Aventura votului uninominal, devenit o armă de conjunctură politică, atrage atenţia asupra unui fenomen care se tot repetă, de trei ani incoace: după exploatarea marilor obiective in linia intăi a frontului politic urmează aruncarea in derizoriu a tuturor temelor de hotar menite să readucă Romănia pe linia unei dezvoltări durabile şi de conţinut.


La inceput au fost alegerile anticipate. Un instrument viril şi constituţional al consolidării trendului popular, rezultat in urma alegerilor din 2004. In mai puţin de şase luni de vehiculare a conceptului prin minţile sus-puse ale politicienilor la putere, tema alegerilor anticipate a căzut, extenuată, in desuetudine. Mai mult, a devenit un brand autohton al neputinţei de a dialoga, de a face compromisuri necompromiţătoare, de a clarifica, printr-o operaţie radicală şi lucidă, scena politică. Cine mai vorbeşte azi de anticipate o face alăturănd obligatoriu căteva atribute: "parşivă idee a anticipatelor", "dubioasă iniţiativa a precipitării electorale", "machiavelică manevră a anticipatelor".


A urmat tentativa de actualizare - imperativă de atăţia ani - a legislaţiei pe securitate. In acord cu noile realităţi statutare ale Romăniei ca aliat NATO şi cu noutatea complexă a provocărilor de securitate regională şi globală. După cam doi ani de presiuni reciproce şi de sens contrar, venite pe obişnuitul traseu dintre palate, legile securităţii au fost uitate. Cine mai ridică astăzi problema adaptării legislaţiei de securitate a Romăniei la exigenţele europene şi euroatlantice e ori "un securist obsedat", ori "un ong-ist trădător, plătit de alde Soros", ori "un ofiţer acoperit, momit de securişti să le facă jocurile". Â


Condamnarea comunismului ş o altă temă ridicată la rang ultimativ de genul: "fără aşa ceva nu se mai poate, naţiunea se sufocă". Printr-un spectacol memorabil in parlament, condamnarea a fost citită de la tribună, intr-un vacarm istoric. Şi după cetire ce a mai fost? Unde ne sunt condamnaţii de crimele comunismului? Tema a fost şi este luată in balon, mingicărită la comun. Nu doar de păcătoşii şi profitorii comunismului, ci şi de sarmanele victime ale fostului regim. Pe motiv că nu are nici un fel de efecte puşcăriabile.


Pentru vinovaţi. Care vinovaţi? Păi, aceia pentru care s-a decis deschiderea cu forcepsul a arhivelor fostei Securităţi - o altă temă de hotar, dată şi ea de gard. Ca să găsim pe cine, in arhivele acestea? Pănă una-alta, pe cei mai bogaţi cu duhul dintre noi - preoţii. Care in general se pun bine cu oricine. Unii. Ca aşa scrie la Cartea Sfăntă.


Dezideratul unionist cu Republica Molodva - deziderat istoric, menit să işi aştepte timpul abia după maturizarea şi revenirea la pragmatism a politicilor de pe cele două maluri ale Prutului - a fost o altă temă aruncată in derizoriu. Prin declaraţii pripite şi lacome de o posibilă recunoaştere istorică a prevalenţei celui care a propus-o mai intăi. Declaraţii neinteresate defel ca acest lung proces de reinfrăţire să fie lăsat să işi găsească o firească implinire, după un număr de ani vindecători de sechele istorice. Astăzi, procesul unionist este o poveste care miroase urăt. Mai ales de la Chişinău. Halal rezultat.


Reforma educaţiei - o altă temă pe care s-au bătut palatele. Acum două luni, un raport prezidenţial punea degetul pe rană, vorbind despre colapsul de viziune şi de profesionalism in care se zbate invăţămăntul romănesc. Da, aşa e, simţim asta zilnic, pe minţile şi viitorul copiilor noştri. Dar, după raportul neiertător, ce s-a mai intămplat? Nimic. A căzut şi el in uitare şi derizoriu. Fiindcă cele două palate stau căt se poate de prost la capitolul "educaţia dialogului", se prea poate ca impricinaţii care-şi caută mereu pricina să nu treacă nici anul acesta clasa, precum domnul Goe. La promisiuni neonorate.


Votul uninominal e ultima mare temă care riscă un fiasco lamentabil, tocmai prin instrumentalizarea ei conjunctural politică excesivă. Incă din 1997, diverşi parlamentari au incercat să impună pe agendă schimbarea sistemului de vot din Romănia. Au trecut zece ani de incercări timide, şi tot atăţia de inverşunată rezistenţă la schimbare a mediului politic intern. Pe ultima sută de metri, anul acesta tema uninominalului a fost vănturată revanşard şi oportunist, din cel puţin trei direcţii: Cotroceni şi Victoriei, şi PSD, cu proiectul propriu. La răndul ei, societatea civilă, prin entitatea Asociaţiei Pro-Democraţia, a făcut şi ea lobby susţinut, acceptănd să iniţieze demersul alături de actualii guvernanţi.


Marea problemă a celor două propuneri, care diferă semnificativ - Preşedinţia doreşte uninominal in sistem majoritar, cu destule neajunsuri, iar Guvernul se asumă luni in Parlament cu un uninominal in sistem mixt, cu suficiente inadvertenţe şi el - este că nici una dintre propunerile inaintate cocoşeşte nu a fost discutată, negociată, argumentată public, anterior.


Deşi doreşte să scape de balta politică gălăgioasă şi ineficientă, electoratul nu ştie mai nimic despre ce este votul uninominal, care sunt marile lui avantaje şi dezavantaje. Ambele propuneri pot produce efecte perverse incontrolabile, dacă masa majoritară de electori nu este prevenită insistent asupra consecinţelor.


Uninominalele lui Băsescu şi Tăriceanu sunt două arme cu tăişuri ascunse. Fără o avizare prealabilă şi temeinică a electoratului asupra modului de folosire, ele rămăn o armă politică in măna unor combatanţi care nu mai vor decăt un lucru: să-şi ia beregata unul altuia. Din neatenţie, electoratul stă periculos de aproape de locul caftelii.