Uniunea scriitorilor, la rascruce

Sa ma ierte distinsii cititori daca revin, dupa numai doua editoriale, la o problematica pentru dumnealor, poate, anodina, pentru mine insa interesanta, pentru ca priveste propria mea "meserie".

E vorba de destinul si situatia prezenta a Uniunii Scriitorilor din Romania. Inca mai fac parte din aceasta organizatie, desi de zeci de ori am vrut sa-mi dau demisia in ultimii ani. Daca nu mi-am dat-o pana acum, a fost din sila de a o depune in mainile presedintelui Eugen Uricaru (in fine, celebru azi sub numele de Udrea). Azi, dilema mea in privinta demisiei pare a se rezolva de la sine: Uniunea Scriitorilor, in forma ei actuala, isi traieste ultimele zile.

Cu un presedinte banuit a fi fost turnator al Securitatii, cu una dintre principalele cladiri din patrimoniu - casa Monteoru - revendicata de fostii proprietari, cu o afacere extrem de incurcata ca mijloc de trai - cazinoul de la Casa Vernescu - , cu o vila de la Neptun in curs de vanzare, cu o situatie financiara de o dezordine incredibila, cu un hotel pe jumatate ridicat fara o situatie clara a apartenentei lui, cu datoriile din trecut ale scriitorilor (milioane de euro in bani actuali) necontabilizate, Uniunea Scriitorilor traieste azi scadenta tuturor datoriilor neplatite la timp. Datorii morale, organizatorice, financiare. E de necrezut ca o institutie a intelectualitatii noastre, a unora dintre cei mai civilizati membri ai societatii romanesti a refuzat, tip de cincisprezece ani, orice autoevaluare critica si orice incercare de reforma. Au fost oare scriitorii atat de obisnuiti cu statutul lor in comunism, incat nu au mai observat, nici cei mai critici dintre ei, ca trec intr-o lume noua cu o institutie flagrant invechita? S-au agatat atat de tare de privilegiile lor de altadata, incat sa nu mai observe ca, vorba ardeleanului, "asa ceva nu poate sa existe"? Repet in pustiu, de cincisprezece ani incoace: Uniunea Scriitorilor e o institutie de la inceput si fudamental nedemocratica. Gandita in trecut ca instrument politic, dupa model sovietic, o astfel de uniune reunea toti scriitorii dintr-o tara "socialista", pentru a putea fi controlati de partidul unic. Numai apartenenta la ea ii valida pe scriitori ca scriitori. Caracterul monolit si exhaustiv al unui astfel de "sindicat" corporatist este cat se poate de tipic pentru o institutie a unui stat totalitar. Dupa Revolutie, noile statute au confirmat, in loc sa reformeze, situatia, care acum, din monstruoasa, devenea grotesca: nu te poti numi scriitor daca nu esti membru al Uniunii. Nu poti lua un premiu al Uniunii daca nu esti membru al ei. Nu poti face parte si din alte organizatii asemanatoare. Pe de alta parte, nimeni nu a fost scos din randurile Uniunii pentru colaborare cu vechiul regim sau pentru nulitate profesionala. Aceste vicii esentiale, definitorii ale acestei organizatii anacronice au generat, cum era de asteptat, coruptie, arivism, lichelism la toate nivelurile ei. Dupa chipul si asemanarea presedintelui recent demisionat, mai toti liderii locali s-au transformat in baroni atotputernici, taind si spanzurand in filiale.

Oare de ce ne aminteste acest sistem clientelar, endemic in Uniunea Scriitorilor? Oare e intamplator faptul ca ultimul festival de literatura de la Neptun s-a petrecut "sub inaltul patronaj al primului-ministru Adrian Nastase"? Oare nu cumva acelasi prim-ministru pe atunci la putere a dat (din buzunarul propriu?) acum un an un miliard de lei pentru scriitori, dezgustatoare - si reusita s incercare de a le cumpara constiintele? si nu cumva, in toate imprejurarile, Eugen Uricaru s-a comportat ca un servil om al fostei puteri, care l-a recompensat cu inalte si banoase posturi in Ministerul de Externe, la radio, in toate fiefurile PSD? Caci pana la urma firele duc tot aici, ca toate firele coruptiei romanesti din ultimul deceniu.

Poate ca la conducerea Uniunii vor veni acum, in urma alegerilor, oameni noi, dornici de schimbare. Ii avertizez ca nu vor putea face nimic pana cand nu vor asana complet putreziciunea financiara a acestei organizatii si pana nu vor gasi vinovatii derutei morale a scriitorimii noastre. Pana nu vor intelege ca a fi scriitor inseamna a scrie literatura de calitate, atestata de experti si de public, si nu a avea doua sau trei carti publicate. Pana nu vor accepta sa fie doar o asociatie profesionala, in concurenta libera cu altele de acelasi fel. Pana nu vor intelege ca finantarea nu ti-o dau "patrimoniul" sau mitele politice, ci concursurile de proiecte. Pana nu vor invata sa gandeasca modern, european, si nu bizantin, ca pana azi.

In ceea ce ma priveste, nici macar o Uniune reformata nu m-ar atrage. Am visat intotdeauna un club literar restrans, in care douazeci sau treizeci de scriitori sa convietuiasca in respect reciproc, sa-si citeasca textele la care lucreaza, sa se ajute in cautarea traducatorilor, editorilor, agentilor literari. Fara statute, fara patrimoniu, fara presedinti si vicepresedinti. Numai intr-un astfel de grup informal m-as simti bine printre colegi.