Urma scapă trenul

Germania şi Franţa - ţările cu cele mai mari economii din zona euro - au înregistrat creşteri de câte 0,3% în cel de al doilea trimestru, faţă de primul.

Asta ar putea fi o veste bună pentru noi, fiindcă Germania şi Franţa sunt primul, respectiv, cel de-al treilea partener pentru exporturile româneşti. Dar ce ne facem că cei mai importanţi clienţi externi sunt pe cale de a ieşi din perioada critică, dar ponderea exporturilor României în PIB e redusă: 24%, faţă de 37% din PIB în Polonia sau 60%-80% în Ungaria, Cehia sau Slovacia?!

Haideţi să analizăm în detaliu această chestiune. Leul s-a depreciat, în prima parte a anului, pentru a susţine preţul activelor - după model american -, şi a sfârşit inhibând consumul intern. Moneda naţională ar fi putut să se devalorizeze mai mult, încercând să stimuleze ramurile care se adresează consumului din exterior, prin intermediul exporturilor. Numai că, în România, ponderea exporturilor în PIB e scăzută.

Fără a avea suficient "business" de încurajat, deprecierea monedei româneşti devenea inutilă şi astfel se explică de ce în perioada octombrie 2008-mai 2009 zlotul polonez a pierdut aproape o treime din valoare, iar leul doar 11%-12%.

Din păcate însă, deşi deprecierea monedei locale a provocat şocuri mai mici decât în Polonia, economiei noastre îi va fi mai greu să-şi reia ascensiunea în situaţia în care se bazează în prea mare măsură pe consumul intern. Reveniri mai rapide pot realiza economiile care nu exportă bunuri cu grad mare de complexitate şi cărora le-au fost asigurate stimulente substanţiale prin depreciere. Au o piaţă internă mare, a cărei cerere e satisfăcută de mărfurile realizate de propriii fabricanţi.

Au încă suficient spaţiu de manevră la nivelul intermedierii financiare, care se bazează pe o cerere solvabilă. Descrierea corespunde în mare parte economiei Poloniei.

Dar problema cea mai importantă este că România putea să semene bine cu Polonia, fiindcă-i cea de a doua ţară ca mărime din regiune. E ruşinos să fi înregistrat - în trimestrul doi - al patrulea recul al PIB-ului din UE, după acelea consemnate de statele baltice. Acestea sunt ţări mici, nu au capacitate de substituţie a importurilor. Vă puteţi închipui însă cât de puţină restructurare am făcut noi dacă suntem o ţară mare şi criza ne afectează ca pe una mică?!

Polonia ne livrează multe dintre bunurile văzute în magazinele noastre. A devenit a zecea "sursă" de import, fără să-i exportăm în schimb nici jumătate din cât importăm. Polonezii au ajuns la concluzia că nu investiţiile marilor firme de retail finanţate de structuri bancare gigant sunt vitale, fiindcă pot produce şi ei ce li se aduce din afară cu titlu de ofertă specială. De aceea au mers pe mâna productivităţii, şi nu a redistribuirii nivelul de trai cu ajutorul inflaţiei...

Iar efortul reformist continuă. Guvernul polonez a aprobat recent un plan de vânzare a participaţiilor deţinute de stat la câteva dintre cele mai importante companii, printre care se numără cele mai mari grupuri energetice, cum ar fi Polska Grupa Energetyczna şi Enea SA, rafinăria petrolieră Grupa Lotos, compania minieră Lubelski Wegiel Bogdanska şi producătorul metalurgic KGHM Polska Miedz.

Şi guvernanţii noştri ar trebui să-şi demonstreze calităţile manageriale şi să prezinte străinilor o nouă ofertă investiţională. Din nefericire, ei nu posedă spirit antreprenorial şi, din moment ce nu pot provoca schimbarea economică, caută să ia mai multe credite de la instituţiile financiare internaţionale pentru a tempera situaţia critică. Dar aceşti bani nu sunt precum investiţiile, care generează exporturi ori substituie importuri, ci trebuie returnaţi la scadenţă. De unde îi va lua statul? Din avuţia românilor! Iată o reţetă sigură de a deveni mai săraci în continuare.