Va intereseaza legea lustratiei?

"Acum, la zece ani de cand era cazul, Legea lustratiei nu mai intereseaza pe nimeni, nu mai sperie si nu mai bucura, nu mai este, de fapt, un subiect nici macar pentru ziare"

"Nu lasa pe maine ce poti face azi", zice vorba din popor, la care tot vreun smecher din popor a adaugat: "Lasa pe poimaine, ca poate nu mai e nevoie..." Asa am lasat si noi Legea lustratiei. Cand a fost nevoie de ea ca de aer, n-a avut cine s-o impuna. Revolutia ne-a surprins dupa doua decenii de indobitocire totalitara, in care n-am trait, ci am supravietuit. Pe 21 decembrie 1989 erau inca printre noi mai bine de patru milioane de membri de partid, adica peste jumatate din populatia matura si activa. Copiii erau in totalitate soimi ai patriei si pionieri. Adolescentii - in totalitate membri ai tineretului comunist. Practic, intreaga populatie depindea pentru cele mai bazale nevoi de statul comunist. Securistii si activistii de partid controlau, proliferanti ca globulele albe, viata aproape fiecarui cetatean. Sistemul apasa dublu asupra natiunii: peste institutiile comuniste se suprapusese o dictatura personala, care a-nceput sa oprime pana si aceste institutii. Era asa: clanul Ceausescu controla insuportabil nomenclatura si securitatea, care controla si reprima insuportabil populatia. De aceea, cand revolutia s-a intamplat, in ea s-au suprapus de fapt doua revolte: a comunistilor si securistilor impotriva dictatorului (lovitura de stat) si a populatiei impotriva opresiunii in general (miscarea populara, care-a avut mai mult un caracter de razmerita decat de revolutie).

Trec peste amanunte: a venit revolutia si a maturat structurile de putere. Total si definitiv dictatura, temporar si instabil comunismul. Cine avea sa revendice, in haosul creat, victoria? In nici un caz populatia. Infometata, amorfa, subdezvoltata din toate punctele de vedere, fara constiinta sindicala sau politica, fara lideri, populatia n-a fost decat masa de manevra. Societate civila nu exista (aici e marea diferenta dintre cazul romanesc si cel al Ungariei, Cehiei sau Poloniei). Oponentii individuali erau izolati, necunoscuti de populatie: cativa fosti detinuti politici, cativa intelectuali... Impactul lor politic a fost aproape zero. Au ramas sa doarma, ca invingatori, pe campul de lupta, comunistii si securistii care servisera dictatura, dar care o urau, pentru ca fusesera oprimati de ea (puterea personala si calitatea vietii le fusesera limitate de fanatismul ceausist). Ei au fost invingatorii. Ei erau, in acel moment, singurele structuri organizate care puteau construi partidul comunist reformat, asa cum il visasera sub dictatura. Si asta au si facut, sub forma FSN-urilor succesive, pana la PSD-ul de azi, sprijiniti de populatia fericita ca macar un strat al poverii i-a fost ridicat de pe umeri. Revolutia in sensul distrugerii opresiunii nu s-a realizat atunci: doar dictatura a fost anihilata. Cu ajutorul populatiei gregare si credule, comunistii si securistii au devenit, in fine, stapanii Romaniei. Stapanii sai politici (prin Iliescu si grupul sau) si economici (prin securistii care domina azi, aproape exclusiv, zona afacerilor).

Este insa, din pacate, un viciu de logica sa spui ca aplicarea punctului 8 de la Timisoara ar fi exclus acest complex securisto-comunist de la conducerea tarii. Asa este la modul ideal, dar in acel moment nu exista o putere capabila sa promulge o lege a lustratiei si mai ales s-o aplice. Momentul in care aceasta putere s-a format (chiar si asa gaunoasa cum a fost) si in care Legea lustratiei s-ar fi putut aplica optim, la timpul potrivit, a fost perioada de guvernare a lui Emil Constantinescu si a Conventiei Democratice. Atunci, din vina acestora, Romania a pierdut ocazia de a scapa de ingrozitoarea impletire de ideologie si coruptie mafiotica in care, in anii urmatori, s-a infundat pana peste cap. Era primul lucru care trebuia facut, atunci, in 1996, adica acum zece ani. Niste incapabili ca Emil Constantinescu, Ciorbea, Diaconescu, Radu Vasile si altii ejusdem farinae sunt azi, in fata istoriei, la fel de vinovati ca si Iliescu sau Nastase de dezastrul care a urmat.

Caci acum, la zece ani de cand era cazul Legea lustratiei nu mai intereseaza pe nimeni, nu mai sperie si nu mai bucura, nu mai este, de fapt, un subiect nici macar pentru ziare. Chiar daca s-a votat, nimeni nu va sti ce sa faca cu ea. Nu e azi decat o frumoasa acolada decorativa care tine de moda: fiindca au facut-o nemtii, cehii, ungurii, polonezii - hai s-o facem si noi. E adevarat ca nu strica si ca are o valoare simbolica: arata ca ne-ndreptam spre un drum corect. Dar nu de aceasta lege depinde azi (cum ar fi depins acum zece ani) viitorul nostru, ci de o batalie care e deja in curs: cea din justitie. Distrugerea comunisto-securistilor se va face prin condamnarea lor de catre justitie si prin sanctionarea lor electorala, nu prin indepartarea lor din functii ca urmare a lustratiei, dupa 16 ani in care si-au schimbat parul de 16 ori...