Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De ce nu se reduce preponderent vârsta de pensionare în mediul urban, în măsura în care se înregistrează un declin mai accentuat al speranței de viață?
Decalajul de speranță de viață s-a accentuat în favoarea femeilor la un nivel semnificativ. În România ele trăiesc cu 7 - 8 ani mai mult decât bărbații, dar, paradoxal, ies la pensie undeva la 62 de ani, vârstă care va crește treptat la 63 până în 2030, însă tot se va plasa sub 65, la cât ies la pensie cei de sex masculin. Oare nu sunt femeile discriminate pentru că stagiul lor de cotizare e mai scurt, proporțional cu vârsta la care se pensionează și perioada mai mică e corespunzătoare unei pensii mai scăzute, ceea ce constituie un exemplu de incorectitudine politică?
De ce nu ies mai repede la pensie cei care au lucrat pe timpul comunismului și s-au dus la muncă o zi în plus, sâmbăta și au beneficiat și de un număr mai redus de sărbători liber legale?
Merită menționat aici că persoanelor li se iau în calcul la pensie anii, lunile și săptămânile de lucru, numai că unele din acestea din urmă au fost mai lungi în timpul comunismului şi au existat semnificativ mai puţine zile libere legale. Să zicem că un bărbat care fost încadrat la 18 ani în câmpul muncii în 1979 a acumulat până acum 44 de ani de activitate și un sfert din interval a lucrat 6 zile pe săptămână. Acest lucru ar trebui bonificat sau ca el să iasă mai repede la pensie. A muncit un an și jumătate în plus, cu 52 de zile pe an mai mult vreme de peste un deceniu, și nu va ieși la pensie la 63 și ceva de ani, ci la 65, în lipsa unor condiţii speciale!
Sigur că ne putem întreba și invers: Dacă am crește vârsta de pensionare la 200 de ani, oare câte locuri de muncă s-ar putea crea în acest timp și cum s-ar regla sporul natural al populației, sub ce auspicii economice și de către cine? Mai ales că vârsta are baze istorice solide: Enos, Matusalem sau Laneh din Vechiul Testament la 200 de ani abia se apucau să facă copii. Ei pe atunci nu aveau un sistem de pensii pay-as-you-go, care nu e funcțional în context de criză, fiindcă are nevoie de un număr stabil de angajați cărora să le tot crească salariile. De războaie nici nu poate fi vorba, deoarece atunci sistemul piramidal pur și simplu intră în colaps.
Citește pe Antena3.ro
Iată deci de ce e nevoie ca fiecare să cotizeze pentru el, fiindcă astfel nu ne-am mai lega de speranța de viață.
Nu ne-am mai întreba nici de ce dacă veniturile fiscale sunt deturnate către pensiile speciale, nu se returnează către urmaşi şi banii colectaţi de cei care au cotizat 20-30 de ani, dar n-au mai ajuns la vârsta de pensionare.
Nu în ultimul rând, dacă pensionarea e un pact social în circumstanțele unui stat social, oare acesta ar trebui să se bazeze pe criterii perene și transparente sau să fie influențat permanent de discreționarismul politicului?
Și încă o curiozitate, de ce contribuțiile la pensii sunt procentuale dacă sunt fixe cheltuielile cu acestea, de ce imediat ce un salariu se majorează ca urmare a sporurilor de productivitate e penalizat cu o taxare în cuantum mai mare?
