Varza de Bruxelles și abisalele sale culmi tehnocrate

 Din substanțiala analiză pe care diplomatul Vasile Leca a făcut-o aici, în coloanele ,,Jurnalului Național’’, pe tema acutei crize pe care o traversează Uniunea Europeană mi-a reținut atenția, în mod deosebit,  acest diagnostic:,,S-a creat o totală lipsă de înțelepciune, o prăpastie între cetățeanul de pe stradă și conducătorii de la Bruxelles care trăiesc într-o sferă pe care o modelează câțiva lideri care cred că totul e în regulă’’.
De ce ne-am ascunde după o perdea de vorbe ticluite doar spre a atenua șocul trezirii la realitate? În asta și constă sursa euro-scepticismului și, mai grav, a recrudescenței ideologiilor rasiste și a intoleranței xenofobe. Mă refer, cu titlu de exemplu, la prelungitele politici de austeritate impuse  unor state membre ale uniunii, ca și la cotele obligatorii de refugiați, stabilite în anumite cancelarii și dictate restului țărilor din marea familie unită a Bătrânului Continent. Măsuri al căror numitor comun ar putea fi prevalența ideologiilor și politicilor PPE. Împrejurare la care adăugăm lipsa unei reacții ferme, viguroase, în multe asemenea situații, a reprezentanților altor formațiuni politice reprezentate în structurile decizionale ale uniunii.
 Recunosc, printre europarlamentari sau printre comisari europeni sunt și oameni serioși, realiști și corecți- și pot să remarc câteva prezențe românești demne de toată lauda- dar, se pare că, cel puțin până acum, tot PPE-ul înclină balanța. Așa încât nu prea văd altă ieșire din labirint decât în condițiile unei radicale rupturi cu acest nenorocit mod de a gestiona  situația și punerea în acord a deciziilor cu interesele comune ale tuturor statelor membre ale uniunii, nu doar cu cele ale așa-numitului ,,nucleu dur’’.   
Tot la fel de adevărat este, însă, să spunem și că, din fericire, intoleranța etnică și xenofobia nu au produs efecte în România, deși trebuie să recunoaștem că, și la noi, în momentul de față, euroscepticismul  a atins un anumit prag, dar un prag care, deocamdată, nu este unul alarmant.
 Câtuși de puțin întâmplător, cea mai temeinică explicație pentru această  situație a fost formulată de către însuși premierul în al cărui mandat România a încheiat cu succes negocierile de aderare la UE. Astfel,Adrian Năstase a constat că ,,Uniunea Europeană de acum nu mai este aceeași Uniune Europeană cu care am negociat aderarea’’. Lucru perfect adevărat dacă ținem seama că schimbarea de garnitură și, evident, de orientare politică și strategică, la Bruxelles, la Strasbourg sau Luxembourg, s-au produs spre sfârșitul de mandat al cabinetului Adrian Năstase, culminând în perioada imediat următoare prin preluarea frâielor puterii de către politicienii PPE.
 Situație în care România a fost, în mod repetat defavorizată – cazul MVC versus admiterea în Spațiul Schengen este cel mai semnificativ-, în vreme ce aliatul fidel, Traian Băsescu, s-a bucurat de tot sprijinul. (Nu aș spune, însă, că și în mod necondiționat!) Simpla referire la presiunile pentru menținerea acestuia în funcție după ce, prin Referendum național, majoritatea covârșitoare a românilor l-au demis, nu necesită comentarii suplimentare…   
Culmea, rușinoasă culme!, este că acest verdict despre ,,prăpastia între cetățeanul de stradă și conducători’’ vine ca turnată pentru guvernul de tehnocrați și fostul comisar european, acum premier, Dacian Cioloș. Miniștri, în marea lor majoritate, crescuți în eprubetele sau, mai degrabă, prin sertarele unor oficii ale comunității europene! De fapt, avem de-a face cu o ,,culme abisală’’, ca să reiau o sintagmă devenită clasică a lui Alexandr Zinoviev, faimosul dizident anticomunist.  Sintagmă care poate, acum, căpăta un sens mai larg, așa încât să definească ruptura rușinoasă dintre principiile clamate și comportamentul curent față de cetățeni. Care cetățeni, cetățenii români bunăoară, sunt chemați,  o dată la patru ani, la urne, spre a-i vota, după caz, pe viitorii membri ai legislativelor naționale sau ai Parlamentului European.
Revenind la,,culmile abisale’’ pe care le ating miniștri tehnocrați – cu precădere acei ,,ai noștri tineri, care la Bruxelles învață’’- trebuie să recunoaștem că tocmai prestația lor reprezintă un serios și îngrijorător motiv al unei posibile creșteri a euroscepticismului românilor. Prestații de top, evident în sens negativ, având ministra justiției, Raluca Prună, ca și cea de finanțe, Anca Dragu Paliu,deși nici cu cei racolați de pe meleaguri autohtone nu m-aș grăbi să spun lucruri de mare laudă!
  De fapt, dacă ne luăm după cum se exprimă, cum gândesc și cum se comportă acești pseudo-miniștri, mai că îmi vine în minte ca, parafrazând neuitatele vorbe ale lui Eminescu, să îi întreb  de la obraz:,,Ce a scos din voi Bruxelles-ul, când nimic nu e de scos?’’  
  Că nu avem de-a face decât cu o guvernare traian-băsistă sub acoperire ne-o dovedește, cu vârf și îndesat, comportamentul samavolnic, autoritarist, de procuror stalinist, al ministrei (in)justiției, Raluca Prună. Una și aceeași cu persoana căreia în văzul lumii, afina și magistra sa, euro-pârăcioasa Monica Macovei, îi sufla, de fapt îi dicta, ce să spună și, eventual, ce să tacă.
  Mai nou, vedem că această ciumă a intoleranței de tipul/teapa ,,cine nu este cu noi, este împotriva noastră’’ și, pe cale de consecință, a eliminării oricui nu răspunde la comanda unică, produce efecte la toate nivelele guvernării. Cel mai recent exemplu fiind raportul mincinos și otrăvit redactat de amploiații lui Mircea Valentin, fostul  avocat al lui Traian Băsescu năpârlit în șef al Corpului de control al primului ministru. Raport care nu face decât să îndeplinească dorința bolnavă a Amiralului Dezastrului Național de a-l debarca pe nealiniatul doctor Raed Arafat. Dacă mânăreala va avea sau nu rezultate, rămâne să vedem. Până atunci, nu pot decât să îi dau dreptate Radu Tudor care  afirmă că o asemenea faptă ,,face țăndări tehnocrația’’.
 Se pune întrebarea: ce am mai putea face acum, când mai avem doar cam trei luni până la alegerile locale și cam încă o dată pe atât până la cele generale? Firește, răspunsul este ,,nu se mai poate face mai nimic’’ în ceea ce privește guvernul în exercițiu.
 Deși, pe termen mediu și lung, există soluția să tragem toate învățămintele din așa-numitul,,experiment tehnocrat’’ și să ne gândim foarte bine înainte de a pune ștampila pe buletinul de vot.