“Parisul e o carte'… multa lume spune acest lucru despre capitala Frantei. Iar un eminent critic si istoric literar roman care a trait la Paris, Nicolae Balota, a scris chiar o carte cu acest titlu. Parisul este in orice caz plin de cuvinte, altfel spus el poarta pe zidurile sale o constelatie de texte si de informatii, de tablite si de inscriptii (uneori marcate pe placi de marmura) prin care turistii sau trecatorii sunt avertizati ca in respectivele locuri pulseaza un fragment din memoria culturala sau afectiva a orasului… In total exista cam 1.200 de placi comemorative la Paris evocand oameni si evenimente istorice. Unele texte de acest gen suna cat se poate de banal, ceea ce nu inseamna ca nu sunt de natura sa-ti taie rasuflarea. De exemplu: “Hemingway a trait in acest imobil intre ianuarie 1922 si august 1923' (placa memoriala pe strada Cardinal Lemoine, la numarul 74). Aparent modeste, dar de fapt tulburatoare, sunt si placile indicand ca diversi oameni care au lasat urme importante in istoria Frantei s-au nascut in diverse case. Putin ridicole sunt insa textele concepute de la bun inceput pentru a provoca o mare emotie. Iata un exemplu: “Pe treptele acestei case s-a nascut, pe 19 decembrie 1915, in conditii de saracie lucie, Edith Piaf a carei voce, mai tarziu, urma sa bulverseze lumea' (rue de Belville, numarul 72).
Cum spuneam, placile comemorative de la Paris evoca nasterea sau moartea unor oameni celebri, evenimente tragice sau fericite, revolutii, razboaie, fapte de eroism sau de rezistenta in conditiile ocupatiei naziste, si asa mai departe… Excedati insa, poate, de tonul solemn al unor astfel de texte memoriale, au aparut la Paris si unii indivizi care instaleaza false “placi comemorative' tocmai pentru a ironiza existenta placilor comemorative autentice. Cu cativa ani in urma, pe strada Bancherului din arondismentul al XIII-lea trecatorii puteau citi urmatorul text gravat pe o placa de marmura: “Pe 17 aprilie 1964 aici nu s-a intimplat absolut nimic'. Umorul acestor antiplaci comemorative merge si mai departe. Iata un alt text absurd care putea fi citit in celebrul cartier Marais, vizavi de un tribunal administrativ: “Aceasta placa a fost pusa pe data de 19 decembrie 1953'.
Cum majoritatea coplesitoare a placilor comemorative au un raport cu persoane sau personaje celebre, unii au decis sa-i omagieze si pe anonimi. Asa au aparut placi care parodiaza textele pompoase. In cartierul Belleville se putea citi pe o fatada: “Karima Bentiffa, functionara, a locuit in acest imobil intre 1984 si 1989'. Sau, in zona Halelor, se putea citi: “Pierre Salatier, programator, s-a nascut in acest imobil pe 12 august 1976'. Si mai ironic este insa acest text de pe cheiurile canalului Saint-Martin: “Jérôme Bozel, instalator, a trait in acest imobil intre 1972 si 1979'.
Spun ca toate aceste texte se puteau citi intrucat deseori ele dispar dupa ce sunt instalate, nu este exclus ca un anumit serviciu al primariei pariziene sa “vaneze' falsele placi comemorative sau cele ironice.
Nu este exclus sa apara insa, in anii urmatori, si placi indicind nasterea sau sejurul fictiv al unor personaje literare in anumite imobile pariziene. Spun acest lucru pentru ca a fost publicat la Paris un ghid mai special prin care autorul sau, Didier Blonde, isi propune sa-i plimbe pe vizitatori pe urmele unor personaje celebre. Pentru ca personajele de roman, desi au fost fictive, au avut deseori adrese reale la Paris.
Vreti sa stiti unde locuiau comisarul Maigret, d’Artagnan, Arsène Lupin sau Jean Valjean? Nimic mai simplu, acest ghid va explica totul. Este cazul cu celebrul muschetar d’Artagnan imaginat de Alexandre Dumas: el a locuit, daca e sa-i dam crezare marelui romancier, pe rue des Fossoyeurs, nu departe de biserica Saint-Sulpice, ori aceasta strada chiar exista si puteti sa va plimbati pe ea. Sau, daca ati fost fascinat de un alt personaj celebru, hot si gentleman in acelasi timp Arsène Lupin, puteti merge cu ajutorul acestui ghid pe strada Charles-Lafitte, in cartierul Neuilly unde l-a localizat creatorul sau. Si tot asa, cei care vor sa decopere unde isi avea salonul un personaj imaginat de Proust, Madame Verdurin, se pot deplasa, cu ghidul respectiv in mana, pe rue Montalivet, la doi pasi de Palatul Elysée.
Parisul are aceasta calitate de a impleti fictiunea cu realitatea. Doua orase se suprapun de altfel peste ceea ce numim Paris: un oras facut din carti si legende, si un oras facut din piatra si din ziduri. Nu intamplator Parisul este orasul cel mai cunoscut din lume. Nu pentru ca toata lumea l-ar fi vizitat, ci pentru ca mai fiecare a citit cate ceva despre Paris. Oamenii care au iubit marea literatura franceza, toti cei care s-au hranit cu autori precum Dumas, Hugo, Balzac, Maupassant sau Malraux, cind ajung la Paris, nu pot sa nu asocieze colturi din Paris cu ceea ce au citit in romanele scriitorilor francezi. De exemplu un monument precum catedrala Notre-Dame nu poate scapa de asocierea cu romanul “Notre-Dame de Paris' scris de Victor Hugo… Scriitorul italian Italo Calvino spunea ca Parisul poate fi parcurs ca si cum ar fi o carte: iar fiecare cartier vizitat, fiecare monument si fiecare piata sunt capitolele acestei carti.
In ce ma priveste, cand ma plimb prin cartierul in care locuiesc eu, cel de-al XIII-lea arondisment al Parisului, nu pot sa nu ma gandesc la romanul “Mizerabilii' de Victor Hugo si la formidabilul personaj care este Jean Valjean. Si aceasta intrucat, daca ar fi sa-l cred pe Victor Hugo, Jean Valjean a locuit la un moment dat pe Boulevard de l’Hôpital, inainte de a se muta intr-un cartier mai select, al XV-lea, pe rue Plumet. Iata-ma asadar vecin cu un personaj de fictiune, cum sa nu ma cred eu insumi un personaj dintr-un roman mai vast, pe care il scrie Parisul insusi?