Vecinii

Vecinii mei au cedat. După 8 ani de trăit în România - timp în care s-a căsătorit, a făcut un copil, a construit o casă şi a operat o firmă care a dat de muncă unor compatrioţi de-ai mei -, Klaus, austriacul, şi-a luat lumea în cap şi s-a relocat la Mannheim, în Germania. El şi-a găsit serviciu acolo, lucrează deja de o lună, soţia şi copilul îl vor urma în scurt timp. Sunt vecinii noştri din 2005. Gard în gard. Băieţelul meu chiar acum se "dă" cu rolele la noi în curte, împreună cu băiatul lor. Probabil nu se vor mai vedea niciodată, deşi au crescut împreună.

Klaus nu a dorit să se întoarcă în Austria. L-am întrebat o dată care este diferenţa dintre austrieci şi germani, că eu nu vedeam vreuna. Mă gândeam doar că poate austriecii se cred aşa, mai de viţă nobilă, mai de Johan Strauss şi de fostă capitală de imperiu, mai boemi şi intelectuali. Klaus a dat din cap că nu: "Dimpotrivă", a zis el, "germanii au o părere proastă despre noi, cam aşa cum aveţi voi despre moldoveni".

Mă tot gândesc de ceva vreme cum a reuşit România să-i gonească pe Klaus şi ai lui de aici, mai ales acum când suntem o ţară din Uniunea Europeană. Păi cred că tocmai de aia. Cred că el - şi nu numai el - s-a săturat să fim doar cu numele o ţară europeană. La cât a investit în ţara asta - financiar, moral, afectiv - nu a primit mai nimic înapoi. Nici măcar respect. Mi-l aduc aminte alergând disperat prin curte, doar într-o pereche de pantaloni scurţi, prin ploaia torenţială din toamna anului 2005. Toată zona noastră era un lac. Eu n-am subsol la casă, dar el a trebuit să scoată din garaj şi subsol 20 de vidanje cu apă şi să refacă apoi toată instalaţia electrică, podelele şi zugrăvelile.

Klaus este un om extrem de civilizat, modest, calm şi relaxat. Un neamţ cumescade. Mi-l amintesc în alte ocazii când se plimba nervos prin curtea casei întrebându-se cu voce tare: "Ce caut eu în ţara asta!? De ce am venit aici!?".
Da, îl înţeleg. S-a săturat de corupţie, birocraţie, de jungla mediului de afaceri şi de mentalităţile de aici. S-a săturat să-i intre în casă insecte şi şoareci, iar în curte şerpi, câini vagabonzi şi broaşte. Asta din postura de locuitor al celui mai bogat sector al capitalei - sectorul 1. S-a săturat să ni se promită de 5 ani că strada Jandarmeriei va fi asfaltată şi vom fi racordaţi la reţeaua de apă şi canal.

S-a săturat să dea şi locuri de muncă şi în plus să mai ţină în spate încă "2 pensionari, 1 bugetar şi 1 şomer". S-a săturat de norii de praf ai verii şi de noroaiele şi gropile pline cu apă ale celorlalte anotimpuri - "delicatese" din cauza cărora, în plus faţă de ratele de leasing, a băgat o mulţime de bani în reparaţiile maşinii. S-a săturat să plătească nişte taxe pe care nu le simte deloc investite de autorităţi în ridicarea nivelului de viaţă. S-a săturat de mentalitea conform căreia, dacă eşti investitor, ţi se poate cere să dai oricât de mult - legal şi ilegal - că "ai de unde, doar eşti om de afaceri".

"Ţara este foarte frumoasă", a zis el, "păcat că este atât de dificil să trăieşti aici. Pentru mine, unul, 8 ani sunt de ajuns".
Duminică după-amiază am băut o cafea cu el şi soţia lui la noi pe terasă. Acolo, la Mannheim, le-a fost extrem de uşor să stabilească tot - şi la preţul corect - pentru o "nouă viaţă": serviciu, casă nouă, şcoală pentru copil, acte şi aşa mai departe. La un moment dat, autorităţile germane au avut nevoie de la autorităţile române de un anumit formular. După un timp, germanii i-au spus: "Vă rugăm să faceţi dumneavoastră rost de acest formular, dacă tot sunteţi încă în România, că nouă ne-a fost imposibil".