x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Veninul neîncrederii.

Veninul neîncrederii.

de Petre Roman    |    29 Mai 2011   •   12:14

Dupa luni de zile de certuri generale (adica ale consilierilor generali) s-au votat intrebarile pentru referendumul destinat bucurestenilor. E clar ca ele sunt intentionat neclare. Asa vrea PDL-ul. Scopul nu este nicidecum democratic, adica anume acela de a afla daca bucurestenii vor sa aiba un primar general si – Da sau Nu – primari de sectoare, ca acum sau ca la Paris sau Londra, ci de a-i pacali pe bucuresteni cu o intrebare formulata stramb pentru a obtine, cu orice pret, raspunsul – Nu – dorit. Mie mi se pare ca e vorba tot de o pasiune a lacomiei si a dorintei de a domina pentru a putea fi oricat de lacomi. Se cam potriveste cu cele spuse de Nietzsche: "Pasiunile trec mai intai printr-o faza dezastruoasa in care trag dupa ele victimele in jos prin simpla forta a stupiditatii lor.' Mai vedem dezlantuirea unor actiuni DNA-iste asupra carora vegheaza fantoma indoielii: oare actiunile nu sunt si politice? Oare ele sunt fundamental despre "de ce?' sau, in mod superficial, despre "cum?' ?n acest caz, ca si in primul, publicitatea e infernala iar nu servitoare a publicului. Nu se maturizeaza increderea ci se coace neincrederea. Barbatii si femeile pe care ei ii pacalesc si probabil ca ii si dispretuiesc, poate ca nu sunt nici "destepti', nici "tari' insa viata acestora se bazeaza pe curajul de a o infrunta si pe o credinta curata. Ei, maestrii pacalelii si vamuitorii portocalii ai politicii, nu vor capitula nicicand in fata intelepciunii; nu doar pentru ca nu o au ci pentru ca nu stiu ce e aia. Tot ei contabilizeaza succesele unor realizari imaginare. O desfasurare jalnica de orgolii. Acelasi Nietzsche ne lumineaza: "Toate umilintele noastre vin din aceea ca nu ne putem hotari sa murim de foame'.

Masurile de austeritate, intre care reduceri drastice de salarii (in Romania cele mai rele din UE), sunt pe placul investitorilor se spune si se repeta des, desigur nu in public. E firesc si nu e nimic nou. Austeritatea inseamna, la urma urmelor, ca spatiul pentru randamentul investitiilor, adica pentru profit, creste caci scade componenta sociala a costurilor de realizare a investitiei. Diferenta intre preturi si costuri se traduce adesea in nivelul profiturilor. Reteta austeritatii adauga insa venin acolo unde se spune ca cea mai importanta e increderea. E, ca sa zic asa, veninul neincrederii. Iar zana increderii ramane doar in basme. Cresterea economica este probabil in mai mare masura rezultatul increderii decat al asa-numitelor agregate economice obiective. E o idee pe care am propus-o cu cativa ani in urma intr-o dezbatere la Academia Romana. Am convingerea ca in urmatorii ani un premiu Nobel pentru economie va fi acordat savantului care va cuantifica increderea in cadrul procesului economic. Poate fi increderea investitorilor rupta de increderea publicului? Cele doua nu interactioneaza? Deocamdata, contribuabilii romani sunt agatati de carligul datoriilor acumulate de banci. Repet, de banci nu catre banci. Bancherii creditori, tocmai din lipsa increderii, nu sunt dispusi sa mearga la "frizerul' societatii (in engleza "hair-cut') dar sunt foarte de acord sa trimita oamenii la un fel de "pat al lui Procust'. Premierul Boc se lauda cu "spre 200 000 de noi contracte de munca'. Insa foarte multe din aceste sute de mii de contracte sunt incheiate de intreprinderi pentru ca au redus salariile. Splendida subminare a limbajului!

Cat de importanta mai e politica din aceasta perspectiva si ce se mai poate face pentru a o schimba cand viata politica e rupta de viata oamenilor? De altminteri, poate ca problema cea mai grava nu este aceea a faptelor oribile de coruptie politico-afacerista, adesea aratata in presa, ci ca, in cele din urma, dezvaluirile nu conduc la nimic. Ajuns in acest punct, am fost brusc temperat citind aforismul lui Emil Cioran (unul dintre romanii geniali ajuns celebru pe pamant strain): "Trebuie sa fim de partea celor oprimati in toate imprejurarile, chiar si cand ei gresesc, fara a pierde din vedere ca sunt framantati din acelasi aluat ca si opresorii lor'.

×