Viaţă grea de candidat!

CIORNE
Viaţă grea de candidat! Turul zilnic al prostimii. Poza de a fi mereu cumsecade şi zîmbitor, chiar dacă te doare burta.

CIORNE
Aseară, candidaţii din Bucureşti erau surprinşi în exerciţiul delicat al despăducherii parcurilor. Un primar prezumtiv, care n-a măturat în viaţa lui (se vedea după dibăcia cu care întrebuinţa coada măturii), făcea televizistic efortul de a părea natural. Mi-l închipui, dacă va fi ales pentru această pricepere, măturînd zilnic, patru ani.

Candidatura, ciclică, e o caznă care ţine săptămîni în şir – urticarie care dă mîncărimi şi enervare. Te vindeci înfrînt sau te vindeci în scaunul rîvnit. Odată ajuns acolo, încetează pupătura de babe în pieţe şi uşile se blindează cu secretare şi bodyguarzi. Murmurul ventilatorului astupă strada şi te fereşte de stridenţele coatelor în burtă la audienţe.

Ştiu un personaj obsedat de maladii septice de mai mulţi ani. Se spală pe mîini după ce atinge, obligat, o clanţă de uşă care nu-i a vilei lui. Poartă în geantă mereu o sticluţă cu spirt, cu care se dezinfectează de cîteva ori pe zi. E speriat că, mîncînd în oraş, cineva îl otrăveşte. Se bate cu microbi invizibili din aer, din apă şi se simte mereu în pericolul agresiunii unor boli camuflate în pesmet şi în ceaşca de cafea. Cînd l-am văzut, la televizor, scoţîndu-şi din buzunar batista de mătase cu filigran aurit în colţ şi ştergînd mucii unui ţînc dintr-o instituţie de handicapaţi, era să leşin. Nu fiindcă gestul n-ar încăpea în sfera umanului, ci pentru că pe el nu-l cred în stare să facă aşa ceva decît cu pistolul în ceafă. Campania, aşadar, e o caznă cu mitraliera la tîmplă. Imaginea s-a rupt iute, aşa că n-am apucat să-i văd finalul. Mi-l imaginez scăpînd de batistă la primul tomberon, imediat ce a evadat din bătaia de lunetă a camerelor de luat vederi. Acelaşi candidat pupa o bătrînă dintr-un azil şi o ţinea apoi de umeri, colocvial şi prietenos în faţa presei. Presa e un gîrlici şi o ţivlică prin care lumea se uită la tine. Nu e bine să fii surprins în posturi neconvenabile, chiar dacă firea ta adevărată înjură pe dedesubt. Aşa cum pe deasupra te beşteleşte nevasta: "Campanie ţi-a trebuit Micule, să pupi toţi nespălaţii şi să mănînci mici cu ţiganii din Ferentari?".

Viaţă grea de candidat! Turul zilnic al prostimii. Poza de a fi mereu cumsecade şi zîmbitor, chiar dacă te doare burta. Obligaţia de a-ţi lăsa Merţanul acasă şi de a te deplasa cu Dacia în Pantelimon, fiindcă ăia nu suportă limuzine cu aer condiţionat şi le zgîrie.

Candidatul e, uneori, un personaj care ar înghiţi şi un guşter viu pentru a fi votat. De-aia candidatura e o caznă şi un blestem, o internare sezonieră în pavilionul leproşilor. Corvoada îmbrăţişării electoratului care nu este dat întotdeauna cu Rexona trebuie împlinită, aşa cum nu te poţi duce în Rai pînă nu îţi zdreleşti niţel genunchii pe lespezile unei chinovii. Pînă una-alta, continuă măturatul prin parcuri, lustruitul closetelor publice şi spălatul mesianic al aurolacilor pe picioare. Măturătorii-primari au chiar şi sigla partidului pe şorţ.