x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vin colindători

0
Autor: Ştefan Mitroi 30 Dec 2009 - 00:00
Cade moartea peste satul meu / Şi doar ieri de viaţă se crăpase. /
Luna, răsărind din heleşteu, / Trage după ea un crâng de oase. /
Vor cânta cocoşii de trei ori / Sus pe grinda cerului de gheaţă, /    
Iar la geamuri dragi colindători / Or s-apară ninşi spre dimineaţă. /
Nu mai au pe cine colida, / Cei în lumea aialaltă duşi, /
A venit aseară cineva / Şi a pus zăvoarele la uşi. /
Înăuntru vinul moare-n căni, / Pâinea de-aşteptare s-a uscat, /
Cei plecaţi de-acasă între blăni / Umblă înălbiţi de ger prin sat. /
Câinii care latră nu-s de-aici, / Ei se-aud schelălăind în cer, /
Morţii-s veseli, nu le pasă nici / De lătratul lor şi nici de ger. /
Uite-l pe Corcilă, intră-acum / Chiar în curtea casei lui pustii, /
Cum din coşul tindei iese fum / Strigă cu putere: Măi copii! /
Petre şi Minică, fiii săi, / Se ivesc subţiri de frig în poartă, /
După ei, sunând din zurgălăi, / Vine sora lor, la fel de moartă. /
Iată-l în pridvor pe al lui Puie / Însoţit de soaţa sa, Măndica, /
El un pumn de grâu ar vrea să puie / Pe răzorul casei acuşica, /
Dar i-a îngheţat pesemne mâna / Pe mânerul plugului cu care /
A venit încoa' adus de luna / Zurbagie, beată de ninsoare. /
Vine Niculae Budirincă / Cu ţigara-n gură pe şosea, /
El pe noră-sa n-o colindă, fiindcă / Este supărat demult pe ea, /
Dar nu ştie prostu' că-năuntru / Stă singurătatea-ntre velinţi. /
Le-a urcat la toţi ai lui pământu' / Pân'-la ochi şi i-a făcut cuminţi. /
Cel ce taie negura-n fâşii / Ca să facă haine la cei dragi /
E Ion Croitoru, doi copii / Tighelesc în urma lui nădragi /
Şi îi căptuşesc apoi cu ger, / Să-i probeze viscolul în zori, /
După asta pun fermoar la cer / Pentru câinii ăia lătrători. /
Afumat niţel, Catriş Buzatu / Sorcoveşte duzii şi le spune /
Să trezească ei cu-n chiot satu' / Ca să vadă luna cum apune. /
Tache Ţurlea şade pe stănoagă / Şi, cum trece-o boare subţirea, /
El îi iese-n cale şi o roagă / De la MAT un şip cu rom să-i ia. /
Alb de-atâta viscol şi de-atâta / Moarte ce de trup l-a dezbrăcat /
Moşu-şi dă şi oasele, şi suta / Vântului ce bate dinspre MAT. /
Calcă înspre casă Puculie, / Supt de aşteptarea alor lui /
E, de fapt, o biată pălărie / Şi sub ea un fir de fum gălbui. /
Călărind un cal de lemn, Dumitra / lui Mucică hohoteşte stins. /
Doamne, ar bea-ntunericul cu litra / Sau cu vadra, fiincă înadins /
El se îndeseşte, iar acasă / Fata ei căruntă stă în prag, /
S-a îmbrăcat de-aseară în mireasă / S-o cunune neaua cu cel drag. /
Când zăpada potopeşte totul, / Vine dinspre gârlă în cojoc /
Gheorghe Ghidoveţ cu taragotul / Şi pofteşte ielele la joc, /
Dar şi ele-mi pare c-au plecat / Cu cei vii demult, sau doar aseară. /
Viscoliţi de-al câinilor lătrat / Morţii prin troiene veseli ară. /
S-a oprit la poartă Memereaua, / I se năzăreşte că ar fi /
O fetiţă ce-a plecat cu steaua / prin vecini-nainte de-a muri. /
Se iveşte-n zare Anghelina, / Ea împunge viscolul cu băţul, /
Strigă-n noapte: Mi-a furat lumina, / Săriţi, lume bună, prindeţi hoţul! /
N-are însă cine s-o audă, / Hoţu-i stă în preajmă şi-o-ntărâtă, /
Este de lumina lunii udă, / Noaptea-i vâlvoreşte-n faţă mută, /
Căci colindătorii cântă ca şi când / Ar rosti la geamuri îndelungi tăceri. /
Nu auzi nimic-aicea pe pământ, / Vorba lor se duce îndărăt spre ieri. /
Uite-l şi pe Georgiu, vine dinspre şcoală. / A fost cu căruţa după Ionel. /
Chiar şi aşa-n moarte îl încearcă-o boală, / S-ar trânti în ieslea de la cai niţel. /
Lălăind pe uliţi trece a lui Oci, / A-ntrecut cu Gogu Marinoi măsura, /
Zice: Măiculiţă, mamă, nu mai poci! / Geru-i strepezeşte tălpile şi gura /
Leru-i ler, îngaimă Pietrocilă, / Iar Mancioacă, unchiul meu nebun, /
Altoieşte stelele cu milă / Cu-o nuia subţire de alun, /
Fiindcă, deşi ninge, înstelat e / Cerul unde latră câinii-n zori. /
Bate un vânt de moarte peste sate / Semn că vin la geam colindători. /
Noaptea dintre lumi, dezdurerată, / Nu se lasă dusă până când /
Nu-i aud pe mama şi pe tata, / Timpul ce se naşte înfăşând.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de