Visatorul de la "Opera Center"

Ascultindu-l pe fostul meu profesor, m-am convins, o data in plus, ca insii hiperlucizi n-au ce cauta in politica. Cum sa visezi la cai verzi pe peretii UE cind tara se prabuseste suspinind, iar locuitorii ei pribegesc aiurea? 

Pe-o "căldură trosnitoare", vorba lui Sartre, deszăbălatul Robert Turcescu şi-a plimbat bilele pe la "Opera Center" pentru a-i fi oaspete "analistului" Valeriu Stoica. Distinsa gazdă mi-a fost dascăl, şi nostalgia anilor de studenţie mă împiedică să fiu obiectiv. Ca-ntotdeauna, l-am urmărit  din banca discipolului pe domnul profesor, fără a-l suspecta de vreo aplecare spre visare, nici pomeneală. Căci, tocmai pragmatismul său robust şi asumat i-a întregit personalitatea dinamică, mereu în luptă cu propriile-i limite, iar exerciţiul academic l-a ajutat să-şi prezinte pedant, cu ştaif intelectual, argumentele. În fine, discursul universitar şi cultura politico-juridică i-au ţinut loc de carismă, şi de aceea prezenţa sa impune în sărăcia mahalalei politice băştinaşe. Mai precis, în lumea dezbaterii ideologice, întrucît, în negocierea electorală cu contrabandiştii de voturi, aura i se risipeşte pe dată. Unii îi reproşează oportunismul, dar şi acela elevat, lipsa scrupulelor în aproprierea intereselor, nu toate morale. Alţii nu-l scot din sforar, din maestru al combinaţiilor felurite, un fel de Hrebenciuc al dreptei dîmboviţene. Oricum, şi unii, şi alţii îi iau în seamă părerile vizionare. Dar de aici şi pînă la visătorul Stoica, aşa cum s-a confesat în dialogul televizat, metamorfoza e neverosimilă. După ce ne-a plimbat,  cu oareşce şarm, prin lumea conceptelor abstracte – "statul teritorial" , devenit "stat comercial" şi apoi "stat virtual" –, vicepreşedintele PDL a scăpat o enormitate nespus de dragă activiştilor de partid. Cică electoratul indigen a luat-o cu mult  înaintea "retardaţilor" noştri politicieni. Linguşirea norodului putea trece neobservată la Vanghelie, de pildă, dar în gura unui profesor universitar ea sună ca dracu’, izbeşte şi contrariază. Păi, taman poporul aista, prăpădit şi neplivit, e pricina stagnării României! Iar un popor cu pseudocetăţeni nu va reuşi nicicînd să priceapă riscurile libertăţilor  democratice, aşa încît populismul demagogic al ex-liberalului a descumpănit.

Nici nu terminasem să desluşesc tîlcul adînc al linguşelii, că subalternul domnului Boc şi-a arătat şi vîrtoşenia idealistă. Din sfera înaltă a Olimpului ideilor, domnia sa i-a îndemnat pe politicienii români să găsească soluţii pentru modernizarea structurilor euro-atlantice. Carevasăzică, decît să-şi bată mintea cu realităţile româneşti, alde "Piedone" şi Poteraş ar trebui să-i reformeze pe europarlamentarii bruxellezi. Să le croiască altcumva organismele la care am aderat cu atîta trudă, să le aşeze mai abitir pe făgaşul ce exclude specificitatea naţională. Sigur, marii oameni de stat au darul acesta rarisim de a născoci proiecte ilizibile muritorilor de rînd. De a grăbi cursul istoriei, de a împinge umanitatea, adesea cu forţa, către tărîmuri neimaginate altfel. Mă tem însă că ministrul-parlamentar Stoica n-a pătruns în aleasa tagmă a predestinaţilor, fiindcă "în politică singura scuză pe care o ai cînd întreprinzi ceva este să învingi", ca să-l citez pe inevitabilul Machiavelli. Or, în deceniile din urmă, proaspătul pedelist n-a repurtat cine ştie ce victorii răsunătoare în politica dîmboviţeană, ci a urzit din umbră  vremelnice alianţe  şi mici puciuri de partid. Într-o ţară în care "impresia de lăeţie – cum scrie Varga Llosa –, de prăpădenie, de nenorocire" te sufocă, a cere  clasei politice să-şi încordeze muşchiul inteligenţei pentru igienizarea structurilor eurostăpînitoare mi se pare o excentricitate deplasată. Un afront adus populaţiei de asistaţi social, care aşteaptă un miracol ca să iasă din labirintul nevolniciei zilnice, din mlaştina plină de leşurile speranţelor răposate.

Ascultîndu-l pe fostul meu profesor, m-am convins, o dată în plus, că inşii hiperlucizi n-au ce căuta în politică. Cum să visezi la cai verzi pe pereţii UE, cînd ţara se prăbuşeşte suspinînd, iar locuitorii ei pribegesc aiurea?  "Ne revedem  la toamnă!" şi-au dat întîlnire cei doi, din biroul dascălului Valeriu Stoica. Cînd un profesor te cheamă în toamnă e bai. E rost de restanţă, însă, uneori, şi dascălii se vădesc restanţieri în ale realismului politic.