Vise morale

Ce-i acela un vis imoral ştie oricine. Dormi, bunăoară, cu nevasta şi visezi că o ai în pat pe cea mai bună prietenă a ei. Nici nu trebuie să fie cea mai bună prietenă a soţiei, ca visul să fie profund imoral. E suficient ca femeia din pat să nu fie soţia. Ce ar fi însă acela un vis moral în pat cu doamna ta? De la un timp, deşi eu şi doamna mea dormim moral în camere separate, am tot felul de vise sută la sută morale. Dar morale rău!

Mă visez într-un tractir, urcat pe o masă şi ţinând o cuvântare lungă despre onorabilitate şi abstinenţă sexuală. În jurul meu toţi sunt beţi şi despuiaţi, iar atmosfera e una de vernisaj. Ştiţi doar cum e la vernisaje: unul zice şi el ceva, dar el zice, el ascultă. Lumea sporovăieşte şi aşteaptă ca vorbitorul să aibă niţel bun-simţ şi să se oprească, fiindcă nu pentru el s-a adunat acolo atâta popor, ci pentru palavre, trataţii şi vin. În vis, sunt îmbrăcat într-o mantie liliachie, ca un inchizi­tor, iar când condamn desfrâul şi alcoolismul mă agit, zbier, ameninţ cu flăcările iadului şi alte chestii morale. Când mă trezesc, bineînţeles că mi-e ruşine. Nu pentru că ţin la o anume moralitate, ci pentru că omul din vis nu sunt eu.

Dar dacă sunt tot eu, iar visul e pedeapsa pentru toată imoralitatea din mine cel treaz? Nu am doar vise erotice morale. Visez că umblu prin cartierele sărace şi-i îmbrac pe amărâţi cu hainele mele cele mai bune. Aceştia îşi bat joc de mine, mă socotesc diliu, costumele mele nu le plac, îşi bat joc şi de ele, totuşi conti­nuu să-mi golesc garderoba şi să mă consider sfânt rătăcitor. Partea proastă e că îmi dau seama şi în vis că visez, iar când unul din calici refuză un costum la care ţin, îl bag înapoi în traistă. Şi în vis, graniţa dintre moral şi imoral e discretă.

Mai fac un lucru în vis: rezolv o societate imorală cu mijloace şi mai imorale. Trag cu mitraliera. Mă visez în Parlament, cu o pălărie mexicană neagră în cap, cu ochelari negri, cu mantie neagră şi în mâini cu un AK 47 negru, din care ţâşnesc rafale negre. Cei mai mulţi parlamentari nici nu-şi dau seama ce li se întâmplă, fiindcă dorm. Cei care-s treji, mor fericiţi, întrucât le-au murit înainte adversarii din celelalte partide. Partea profund imorală e că mă las manevrat de unii şi de alţii şi în loc să-i lichidez pe toţi o fac pe simpatii şi antipatii. Şi visul degenerează: mi se promit tot felul de afaceri, sunt mituit, împuşc pe alese, după care mă duc la bufet, în pauza dintre două rafale lungi, şi dezbat bugetul cu Opoziţia.

Însă visul cel mai imoral, profund imoral, de un maximum de imoralitate şi care se repetă la câteva nopţi odată, are acelaşi conţinut: plec definitiv din ţară. Nu ştiu bine nici o limbă străină, n-am bani, nu ştiu încotro plec, dar plec. Mai bine zis asta vreau, dar nu reuşesc, pentru că trenurile sunt pline toate cu alţii care pleacă. Şi eu rămân de fiecare dată pe peron, printre nişte răsfiraţi care, ca şi mine, nici nu pleacă, nici nu rămân.