Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Corneliu Vadim Tudor a fost un personaj controversat. Mulţi l-au urât, a jignit multă lume, a făcut declaraţii lipsite de orice urmă de respect faţă de ceilalţi. Putem să discutăm ani în şir despre asta. Şi cu toate astea nu înţeleg cum poţi tu, om obişnuit, să te bucuri de moartea sa.
Am citit zilele acestea sute de mesaje, sute, şi nu exagerez, în care lumea se bucura că a murit Vadim. Şi mai făcea şi liste cu cine ar trebui să fie următorii morţi ai României. Păi, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, elanul ăsta de ură şi răutate nu vă situează cumva fix la egalitate cu cei a căror moarte o aplaudaţi acum cu entuziasm?
De fiecare dată mă uimeşte modul în care reacţionăm la evenimente de acest gen. Sunt câteva care m-au marcat. Când un copil a fost ucis de câini în parc, armate de oameni, autointitulaţi „iubitori de animale”, s-au năpustit asupra familiei, în special asupra bunicii, acuzând-o că ea este de vină, că ea nu a supravegheat copilul.
Nu ştiu de la ce vine valul acesta de ură. Poate că e indus de cei care ne conduc de atâta vreme şi care mizează pe genul ăsta de emoţie, pentru că nu se pricep la altceva. E unul dintre păcatele principale ale acestei generaţii. Urâm cu plăcere, poate nu ştim să facem altceva şi să ne umplem timpul altfel. Dar ar trebui să învăţăm să o facem. Pentru că, în caz contrar, vom creşte încă o generaţie care îşi va găsi defularea în ură.
