Vrajba dintre stat si privat

Eliminarea (sau reducerea semnificativa a impozitului pe profitul reivestit) este solicitata cu insistenta de comunitatea oamenilor de afaceri cinstiti.

De ce spun asta? Pentru ca afaceristii care nu au nici un gand sa-si scoata biznisurile la lumina sunt total lipsiti de apetenta luptei pentru o fiscalitate mai putin impovaratoare. E si normal!

Cand stiu ca, in urma a doua-trei telefoane si una-doua mese de protocol, beneficiaza si de reesalonari, si de avantaje la contracte cu statul - dovedite a fi cele mai manoase - , plus ca nimeni nu-si baga nasul in contabilitatea lor si nici nu ii hartuieste cu acuzatii inventate de evaziune fiscala, e logic sa nu se bata pentru ca taxele si impozitele sa nu le omoare afacerea si sa nu le trimita angajatii la Oficiile Fortelor de Munca.

Pentru scutirea impozitului pe profitul reinvestit militeaza, se vede treaba bine, oamenii de afaceri curati, care mai cred ca relatia stat-privat trebuie sa fie una de colaborare, sprijin, si nu de ura si invrajbire din partea celor care au puterea de a reglementa mediul de afaceri, bineinteles.

Dupa ce ca Guvernul s-a razgandit subit in privinta eliminarii impozitului pe profitul reinvestit, de la 1 ianuarie 2005, si isi mentine oferta paguboasa de a proceda doar la o reducere nesemnificativa, aflam uimiti ca firmelor li se mai pregateste ceva. De rau, din pacate. Iata gandirea dusmanoasa a celor care hotarasc in domeniul fiscal: majorarea impozitului pe dividende la persoane fizice, de la 5% la 10%, concomitent cu reducerea impozitului pe profit cu numai doua-trei puncte procentuale (de la 25%, la 22-23%).

Anuntul a starnit vii controverse. Pentru o economie cum este cea a Romaniei, decizia dublarii impozitului pe dividende poate avea efecte negative, atat in ceea ce priveste dezvoltarea activitatii firmelor, cat si asupra incasarilor bugetare.

Astfel se obtine un efect contrar celui dorit de catre stat. Nu o spun doar eu, ci si actionarii companiilor care activeaza in Romania, la unison cu o mare parte a analistilor economici. Practic, un actionar la o firma este impozitat de doua ori, chiar daca nu este vorba neaparat de o dubla impozitare. Pe de o parte, profitul firmei sale este impozitat cu 25% sau 22%, iar apoi, veniturile sale din dividende sunt impozitate cu 10%.

Impozitarea ar trebui sa se faca global, pentru banii care intra in buzunar. Un antreprenor nu investeste intr-o fabrica numai pentru ca nu are ce face cu banii sau doar pentru a crea locuri de munca. El doreste sa castige - asta-i regula jocului economiei de piata - si, atunci cand creste impozitul pe dividende, este clar ca veniturile sale se reduc.

Mai mult, majorarea impozitului pe dividende ar trebui sa se faca in acelasi timp cu o reducere proportionala a impozitului pe profit, astfel incat, in final, omul de afaceri sa nu piarda mai multi bani decat in prezent. Aceeasi parere este impartasita si de catre reprezentantii IMM-urilor. Ei spun ca acest mecanism de impozitare va duce la amplificarea fenomenului de ascundere a profitului si, implicit, a dividendelor. Este mare pacat, pentru ca actionarii isi vor ascunde banii pe la cheltuieli, in loc sa-i scoata la lumina si sa-i investeasca mai departe.

De ce face statul aceste manevre impotriva firmelor private? E greu de raspuns. Ar trebui sa patrundem in tenebrele gandirii unor functionari de la Finante, pentru care economia de piata nu inseamna, dupa 14 ani de sfortari, de a scapa de economia planificata, centralizata, decat probe peste probe de supravietuire, din care intreprinzatorul roman sa inteleaga, o data pentru totdeauna, cine-i seful.

Se vede asta de la aroganta functionarilor de la ghiseu, care-i dispretuiesc pe buticari, pana la angajatii mai spilcuiti, care pizmuiesc banii munciti cu cinste, si-i trec lejer cu vederea pe cei negri. Negri ca zilele in care vor afla, subit, ca tara nu e a lor si nici a privatilor sau a celor de la stat, ci a noastra, a tuturor, cei care ne trezim dimineata cu speranta ca Romania in care traim va deveni, intr-o zi, una normala, fara ciudatenii la tot pasul, de care sa ajungem sa ne fie ingrozitor de rusine.