La 20 decembrie 2007, Parlamentul a adoptat o declaraţie in care se face referire la "(...) prevederile Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU (CSONU) care urmăreau crearea bazelor unei guvernări autonome a provinciei Kosovo (...), in cadrul frontierelor Serbiei". Numai că in rezoluţia cu pricina nu există sintagma "frontierele Serbiei", ci "integritatea teritorială a Republicii Federale a Iugoslaviei"! Iar Iugoslavia nu mai există!
Nicăieri, in lume, Preşedintele nu este o enciclopedie! El dă direcţia in "zonele" politicii pe care le controlează constituţional. In cazul nostru: politica externă şi securitatea naţională! Restul este construcţia tehnică realizată cu ajutorul echipelor de experţi, funcţionari, miniştri, consilieri, o intreagă "liotă" de servitori ai interesului public, pe care ii plătim din buzunar ca Preşedintele nostru să fie deştept! Uite, de pildă! Trebuie să ştie Preşedintele cănd au inceput discuţiile cu privire la Tratatul Constituţional al UE? Răspunsul banal este: NU! Dar dacă Preşedintele decide să se refere la asta? Răspunsul este categoric: DA! Aşadar, in comunicatul oficial din 23 noiembrie 2007 apare că Băsescu le-a spus studenţilor următoarele: "Discuţiile pentru elaborarea unui nou Tratat al Uniunii au inceput in octombrie 2003 şi s-au concretizat in aşa-numitul Tratat Constituţional. El a fost semnat la Roma la 29 octombrie 2004"!
Mărturisesc, umil, că am fost singurul din presă care a reacţionat, in paginile JN din 1 decembrie 2007 (articolul "Lecţii imaginare despre UE pentru proşti"), la această crasă necunoaştere a unor componente esenţiale din istoria construcţiei comunitare. Pe care, fie vorba intre noi, Băsescu nu era nevoit să o etaleze! Am făcut precizările de rigoare: "(...) Discuţiile pentru Tratatul Constituţional nu au inceput in octombrie 2003! Au inceput inainte de negocierile pentru Tratatul de la Nisa, care se derulau prin 2000. S-au concretizat prin deciziile Consiliului European de la Laeken, in decembrie 2001, care au pus bazele unei Convenţii Europene pentru elaborarea proiectului de Tratat Constituţional, sub coordonarea lui Valéry Giscard dâEstaing".
Ce a urmat? Am fost surprins de o avalanşă incredibilă de tămpenii, pe care Preşedintele le-a "turnat" din perdeaua de sticlă a televizorului intr-un memorabil interviu pe TVR 1 la 18 decembrie 2007. Un interviu moderat de un nou corifeu al "isonului" prezidenţial! In acel noian de aberaţii patentate, perfect ignorate, de altfel, de presa din următoarele zile şi nesancţionate de moderatorul "doct" in a-l aproba in tot ce spunea, Preşedintele a strecurat o afirmaţie care m-a amuzat "amar": "In 2001, cănd s-a inceput discuţia despre Tratatul Constituţional, se avea in vedere valul de extindere zece plus doi, următoarele douăsprezece state (...)"! Păi, "discuţia" nu incepuse in 2003? Care va să zică, Preşedintele aflase! Ştiu, vor fi unii "băieţi" şi "fete" care imi vor zice de la obraz: "Ce să spun, iote şi la ăsta! In nebunia lui de a-l critica pe Băsescu s-a apucat să-i numere greşelile de «ani»! Păi, Romănia are probleme mult mai importante!".
La 20 decembrie 2007, Parlamentul a adoptat o declaraţie in care se face referire la "(...) prevederile Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU (CSONU) care urmăreau crearea bazelor unei guvernări autonome a provinciei Kosovo (...), in cadrul frontierelor Serbiei". Numai că in rezoluţia cu pricina nu există sintagma "frontierele Serbiei", ci "integritatea teritorială a Republicii Federale a Iugoslaviei"! Iar Iugoslavia nu mai există! Sigur, prin trimitere la Convenţia de la Viena cu privire la succesiunea statelor in respectarea tratatelor, Serbia este moştenitorul Iugoslaviei, in materie de frontiere externe, alături de Muntenegru. Dar "frontierele Serbiei" nu-s in textul CSONU!
Aşadar, acest articol nu este despre greşelile de "ani"! Ci despre securitatea Romăniei! By the way, vă simţiţi in siguranţă?

Citește pe Antena3.ro