Zidul fara porti

La Braila, pe o strada mai putin frecventata, care pleaca din centrul orasului, se ridica un soi de movila misterioasa, inconjurata cu un zid scund si gros.

Poate si din cauza ca zidul nu are o poarta, locul mi s-a parut, de cand eram copil, inaccesibil, camuflat, interzis. Un var mai mare cu cativa ani, pe care l-am urmat si l-am ascultat in toate inca de cand aveam zece ani, mi-a spus odinioara, cand am scurtat distanta din Centru catre Baia Comunala, luand-o pe strada cu zidul fara porti: "Hai mai bine pe celalalt trotuar". Am ramas de atunci cu ideea ca trebuia evitat trotuarul fara porti. Fapt ce mi-a incarcat memoria afectiva cu un sentiment ambiguu de loc plin de pericole, de loc de care era cuminte nici sa nu pomenesti.

Pe la paisprezece ani am citit o nuvela de E.A. Poe cu titlul "Poarta din zid" in care era vorba tot de un spatiu enigmatic si de un zid inalt. Numai ca la Poe exista si o poarta. Personajul din nuvela a deschis-o si a descoperit in spatele ei o gradina imbietoare, la care visase dintotdeauna, nestiind ca undeva, chiar in orasul sau, exista o astfel de gradina. "Acum am treaba - si-a zis el - dar am sa revin cand o sa am timp". Si a revenit. Dar zidul cu poarta ce dadea in gradina disparuse si nimeni nu-si amintea sa fi fost vreodata acolo o gradina.

Instinctiv, ori de cate ori am revenit la Braila, am evitat strada cu movila aceea semanand cu o piramida turtita de pamant, inundata de buruieni si tufisuri. Fiind atat de nelinistitor sa deschizi poarta care dadea intr-un spatiu miraculos, zidul fara poarta nu putea fi decat ceva terifiant. Nu toate sentimentele isi gasesc o definitie in cuvinte. Am simtit in acel zid o amenintare, dar, in ce consta ea, si daca era numai una din fricile nedeslusite si recurente ale copilariei, n-am incercat niciodata sa verific. Reintors in oras dupa o absenta indelungata, am descoperit si alte locuri respirand mister si intelesuri interzise. Cred ca e vorba de duhul locurilor, care e si mai intens pe masura ce imbatranesti si revii tot mai rar acolo unde te-ai nascut. Toti simtim asta, insa putini ne lasam ademeniti de portile care ni se deschid din ziduri. Invers decat in povestirea lui Poe. Ni se deschid porti pe care nu le cautam. Tot mai multe si tot mai largi, iar noi nu intram in gradinile spre care ni se deschid ele, fiindca am pierdut placerea tainei, a cautatului, a indraznelii. Prea des am crezut una si am gasit alta. Ca si mine, de altfel, care, cautand pe strazile dimprejur poarta din zidul ce inconjura movila, am gasit-o deschisa. Cat despre dealul acela de pamant napadit de buruieni, el nu fusese decat un imens bordei militar, parasit de mult. Un depozit de munitii al armatei, care, cercetat de aproape, numai mister nu respira.