Modistul, duduia şi căţelu'

În noaptea de dinaintea scrierii prezentei eram gata-gata să cred c-am văzut lupu'. Panicată, transpirată, emoţionată. Coşmar, într-un cuvânt. M-am trezit în toiul nopţii şi m-a lovit: ce se petrece dacă într-o dimineaţă dispare fiţuica de porcărioare?

Eu cum mă adun? Către ce mă-ndrept? Cum ar fi, de pildă, eu ce mă fac - de fapt, noi ce ne facem - dacă într-o zi nu mai ştim nimic despre Bote? Unde s-a dus, ce-a făcut, cu cine, cât a plătit, pe cine-a enervat, pe cine s-a supărat, ce declaraţii incendiare a comis, ce interviu a dat şi, în fine, pe unde şi-a mai expus creaţiile? Am încercat să mă liniştesc, m-am dus la bucătărie şi-am dat pe gât un pahar cu lapte călduţ, m-am concentrat pe cele sfinte şi-am adormit la loc. Şi, spre norocul meu, de dimineaţă nu dispăruse nici o prostioară (doar alea de calitate păreau să se zbată-n hipoxie) de pe tarabe. Erau la locul lor, cu Bote cu tot, care tocmai ce-şi plimbase hăinuţele pe la Kitzbuhel. Deci, am răsuflat uşurată.Apropo de intimităţi, nu înţeleg de ce nu spune nimeni ce mai face căţelul Deliei.

Într-o seară luam masa în oraş şi am zărit-o pe duduie plimbându-se prin incintă cu animalu' şi echipa de filmare. La interviu, căţelul şedea cuminte cu boticul umed pe marginea farfuriei. Cuminte căţelu', da' nu rodea nimic, că nimeni nu servea, erau cu treabă. În fine, am revăzut scena cu Delia, căţelu' şi mâncarea recent în supermarket. Unde doamna blondă şi cântătoare umbla cu coşul plin de haleuri şi de câine. Singurul cu permis de magazin, de se revoltase lumea pe la raft. Alţii, mai îngăduitori şi resemnaţi, îi linişteau şi le ziceau că deh, e Delia. Fata cu câinele. Aştept, deci, să se trezească şi scriitorii şi să ne spună zilnic veşti despre ce mai face patrupedu'.