50 ml de iubire

O damă se gudură toată că iubitul a cadorisit-o cu nişte zorzoane trendy. După care şi-a exprimat, cu pumnul în masă, viziunea despre traiul în comun: el se dezbracă şi ea îi aşază hainele în dulap. Alta freamătă că „al ei" îi asi­gură o ţinută trăsnet. Din păcate, el are pretenţia ca ea să nu iasă din casă şi să rupă orice legătură cu prietenii şi familia. Amândouă şi-au găsit fericirea în sânul unei relaţii bazate pe iubire şi înţelegere reciprocă.

Umblă vorba prin societate că un bărbat nu face prea multe parale decât dacă nu cumva le are deja. Adică dacă nu se prezintă la tine, ca pradă râvnită, cu cel puţin o garderobă, dacă nu te plimbă cu maşina cu climă - să ne-nţelegem, aerul condiţionat e perimat de mult - dacă nu te umple de bijuterii - Swarovski e la modă, orice altă fabricaţie denotă atât un venit modest, cât şi o impardonabilă lipsă de delicateţe plus lacune grave în educaţia amoroasă - atunci înseamnă că omul n-are ce căuta în patul tău.  

De altfel, discursurile care însoţesc tipul ăsta de judecată de valoare întăresc esenţa: dragă, măcar dac-avea bani gârlă, să duci un trai îndestulat, atunci ştiai pentru ce suporţi, da' aşa, când el nu-i decât un amărât de funcţionar în stare să-ntreţină rahatul ăsta de apartament şi troaca aia de maşină, mai are şi pretenţii! Cam aşa se pune problema când se cântăreşte preţul unui cuplu. Ba, mai mult, după ce că n-are gologani suficienţi încât să-şi permită menajeră, mai vrea să-i şi găteşti. Cu alte cuvinte, să-şi gătească singur dacă n-are venituri civilizate. Dacă putea mai mult, avea şi el dreptul să se bucure din ce-i rămânea de cheltuială după ce-i asigura ei tot confortul. Aşa că n-are decât pentru un trai decent, să nu-şi închipuie că e stăpân pe banii lui. Ăia mulţi, puţini, sunt dreptul ei incontestabil, câştigat în urma amabilităţii cu care l-a primit pe sărmanul bicisnic în viaţa dânsei şi, desigur, între picioarele dânsei. Că aşa ne-aducem aminte că i-a turnat şi-un copil şi-acum trebuie ea să-l şteargă pe mucos la cur în vreme ce el îşi flendureşte intelectul limitat pe la serviciu.

Iată deci scenariul romantic modern în care ne dezvoltăm simţirile
Pe timpul meu însă „plăţile" emoţionale erau de cu totul şi cu totul alt nivel, cu mult mai pline de haz şi de miez chiar, aş îndrăzni. De pildă, prin liceu mă iubea unu' tare de tot. Băiatul, care clar avea neuronii zdruncinaţi, s-a gândit să-mi atragă atenţia. Dar cum? Şi-a pus fundul păros pe fotocopiatorul lu' taică-său şi-a circulat minunea prin public. Aşa am aflat de existenţa lui. Apoi mi-a scris o poezie. Pro­blema lui m-a lăsat rece, dar poezia o păstrez şi-acum. Aşa ceva nu se aruncă, pur şi simplu, şi nici nu se flutură prin târg aşa cum fluturi o bijuterie. Cu care, de fapt, nu vrei doar să te lauzi, ci să dovedeşti că l-ai prostit pe prost.  

În realitate, regia e cu mult mai rudimentară. A te lăsa copleşită cu rahaturi materiale echivalează cu a consimţi să te oferi pe tavă spre folosul sexual al plă­titorului. Oare de ce nu se întreabă damele superficiale cam câte altele ca dânsele beneficiază de acelaşi tratament amoros în schimbul, vorba aia, aceluiaşi tip de răsplată sexuală? Sau chiar nu-nţeleg dânsele că stau la coadă precum bovinele la adăpat? Desigur, nu pricep, pentru că, dacă ar pricepe, nu şi-ar mai aştepta rândul la ales şi la cules aşa, pline de entuziasm. Sărăcuţele, cred că, dacă expun un poponeţ fraged şi nişte sâni umflaţi, dacă arată făţiş că sunt deschise oricăror provocări - dacă se poate noi, că sexul oral şi anal sunt perimate, în ce le priveşte, pentru că nu-i aşa?, sunt nişte profesioniste! - dacă umblă pe stradă aproape despuiate şi dacă zâmbesc larg, atunci cineva o să le şi iubească. Nu, din păcate n-o să le iubească aproape nimeni, dar, sigur, cine poate o să profite. O să guste puţin, o să muşte puţin, o să ardă o palmă ici, un ciocan colo, pe unde-i bătătorită calea, ba chiar o să slobozească şi de-un parfum ceva, o bijuterie lucioasă, ca să mai şadă jucăria cuminte până-şi termină omu' treaba. După care, p-aci ţi-e drumu', că nu-i nimeni prost să scoată-n lume o tontuţă nehalită, pe care scrie cu litere invizibile „mă vând lu' cine dă mai mult". Cu bani se cumpără tăcere, bunăvoinţă, sex, poate chiar puţină bucurie. Iubirea însă nu se cumpără şi nici nu se vinde în sticluţe de parfum sau în cutii cu bijuterii. Şi, chiar şi-aşa de-ar fi, nu vi se pare că intră prea puţină dragoste într-o sticlă de 50 ml?