x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun A dormi in doi

A dormi in doi

de Sebastian S. Eduard    |    17 Mar 2006   •   00:00
A dormi in doi
CARTE
Armonia in cuplu, o chestiune extrem de serioasa

A dormi alaturi de persoana iubita nu constituie o simpla activitate biologica. Cartea aduce suficiente argumente pentru acest lucru. Ofera, de asemenea, sfaturi pentru imbunatatirea calitatii somnului si, implicit, a vietii de cuplu, schiteaza reguli de urmat ale artei erotice, ale alegerii si amenajarii dormitorului dupa principiile feng shui, mentioneaza importanta atingerilor, a gesturilor si atitudinilor in timpul actului intim.

MANIERA. Recomandarile si indrumarile, expuse intr-o maniera avizata si atragatoare, releva importanta imensa a calatoriei in doi pe taramul viselor: este imaginea armoniei cuplului si a capacitatii sale de a comunica dincolo de cuvinte… "Pentru a dormi bine in doi", crede autorul, "trebuie sa existe cu adevarat iubire. Nevoia existentiala a unirii si dorinta sexuala se conjuga, astfel incat ii aduc pe indragostiti in asternutul patului".

OPERE COMPLETE. Cartea aparuta in Colectia Hexagon a Editurii Polirom este opera lui Gerard Leleu - medic, sexolog si specialist in probleme de comunicare a cuplului. Aceasta ultima specializare a obtinut-o la varsta de 44 de ani, dupa ce, timp de mai multi ani, a fost doctor anestezist. A mai publicat: Le traite des caresses (1988), Le traite du plaisir (1992), La mile-peur (1994), Le trait... du desir (1997), Amour et calories (1997), La fidelite et le couple (1999), L’intimite et le couple (2000), Le jardin des caresses (2000), L’ecologie de l’amour (2001).

Tata bogat, tata sarac
EDITURA CURTEA VECHE. Educatia financiara trebuie inceputa in familie. Plecand de la aceasta certitudine, Robert T. Kiyosaki realizeaza o carte care isi propune sa-ti arate cum poti face ca banii sa munceasca pentru tine. Concluzia lui este ca, in principal, problemele financiare provin din faptul ca anii multi de scoala nu ne invata nimic despre cum functioneaza banii, ci doar cum sa muncim din greu pentru ei. Iar atunci cand ii avem - multi, putini - nu stim cum sa-i folosim in favoarea noastra.


SEMNALE EDITORIALE
Bijuteriile indiscrete
EDITURA PARALELA 45. Primul roman al lui Diderot, tiparit in 1748, se situeaza in acea gale-rie de opere licentioase, libertine sau de-a dreptul obscene de care "veacul bunului-gust" (cum il numeste Mateiu I. Caragiale) nu ducea deloc lipsa. Aparuta desigur fara nume de autor, aceasta poveste erotica, invaluita in spiritul si gustul oriental al epocii, este totodata si un roman cu cheie, prin plasarea actiunii intr-un Congo de fictiune si la curtea unui sultan, in care contemporanii lui Diderot puteau citi cu usurinta suficient de graitoare trimiteri la Franta si la curtea lui Ludovic al XV-lea.


Care dintre noi l-a nascocit pe celalalt?
EDITURA TREI. Nu poti intra in contact cu literatura lui Pascal Bruckner fara a deveni imediat constient de interesul acestuia in explorarea zonelor intunecate ale psihologiei umane, ale sexualitatii paroxistice si maladive, ale depresiei si psihozei. Romanele lui Bruckner isi prind protagonistii, ca intr-o plasa, intr-o structura de reprezentare simbolica, in care arareori personajele se pot misca in voia lor, iar tema este, de multe ori, conflictul dintre iubirea ca expresie a valorii umane si egoismul dorintei de posesiune, exprimata crud si pulsionar. Savurati? .


Atac la presedinte
EDITURA RAO. Incercarea de asasinare a presedintelui SUA se dovedeste a fi doar varful aisbergului reprezentat de complotul unei retele de agenti recrutati cu intentia de a crea teroare si haos. Cercul lor e mare, identitatea necunoscuta, iar metodele, subtile. Agentul Blake Johnson de la Casa Alba si omologul lui din MIS, Sean Dillon, pornesc in cautarea "creierului" acestui plan diabolic, insa in spatele unei identitati se afla o alta, apoi o alta. Eforturile lor sunt insa remarcate de omul din umbra si curand cei doi si colegii lor sunt pusi pe lista neagra a retelei.


×