E aşa cum o ştim: de gaşcă şi pasionată de meserie. Face VDTV. La Antena 3
E aşa cum o ştim: de gaşcă şi pasionată de meserie. Face VDTV. La Antena 3
A venit la fix la întîlnire. S-a aşezat pe o margine de bordură, s-a jucat cu toţii “blănoşii” (căţeii) din jur, şi-a aprins o ţigară şi a început să povestească… “Atît de mult am vrut să mă întorc în televiziune de nu vă pot spune. De fapt, de prin ’99, şi mie, şi lu’ fie-mea ne-a rămas în cap chestia asta fixată. Nu mai ştiu exact, da’ colabora şi ea cu Antena 1, că pe vremea aia 3-iu (Antena 3, n.n.) nu exista… Ei, se băga şi ea în seamă… ce să zic. Însă i-a intrat lucrul ăsta în sînge, şi visul ei ăsta a fost: să ajungă îndărăt în Antenă. Şi prima dintre noi căreia i-a ieşit faza a fost ea.”
AŞA MAMĂ, AŞA FIICĂ! “Acu’ doi ani, într-o zi, ce-mi zice?! «Mamă, îţi spun un secret. De mîine lucrez la Antena 1»… de am crezut că o să fiu pe jos. Apoi, eu, care devenisem persoana aia cu 30 de kile în plus, îl tot întrebam pe Sorin (Sorin Oancea, n.n.): «Da’ io cînd mă întorc?», şi el zicea: «Păi, cînd o să fac un radio». Că, deh, ce să mai visez că o să mă mai normalizez… Şi pînă a făcut un radio a mai durat doi ani. Pe urmă, cînd m-a văzut Sorin că nu mai eram aşa bilă, s-a mai liniştit. Iar, după ce am stat trei luni la News FM, primul lucru pe care l-am spus cînd m-am văzut cu el, în loc de bună-ziua!, ce mai faci?!, a fost: «Vreau la tv!». «Păi da, sigur, visu’ tău… la tv», a spus el. Apoi, totul s-a întîmplat foarte repede.”
EMOŢII. Continuă să tragă din ţigară şi e toată numai zîmbet cînd vorbeşte despre televiziune: “În prima zi a fost tăvăleala de pe lume; aveam nişte emoţii de nu mai puteam, iar toată lumea credea că fac mişto. Am fost puţin mai aiurită, da’ pe urmă m-am prins cam cum e treaba. Noroc cu echipa care, săraca, merge aşa, fără capu’ meu… da’, după ce ajung în platou, sînt cea mai fericită. Cînd sînt în platou zici că m-am dus la chef şi m-am întîlnit cu toţi prietenii.” O întreb dacă de data asta va sta potolită şi va lăsa emisiunea aşa cum e… “Dacă aş schimba ceva la emisiunea asta?!… Probabil că ea poate să meargă în termenii ăştia, da’ parcă nu-mi vine să o las aşa. Niciodată nu am putut să las lucrurile în pace… de fapt, deja am nişte idei, da’ tre’ să stau puţin să mă dezmeticesc, să apuc să gîndesc, că, deh, mai uşor cu gînditul. Nu, acum, pe bune, zic că tare aş vrea să o gîndesc pe principii corecte de marketing, adică pe ce se vinde la o oră matinală.”
“Din tot trustul, Adelin Petrişor e o «bestie». A făcut un mişto crunt de mine. Zice: «Băăă, face Florea VDTV, politicienii o să-şi pună mîinile în cap. Florea, de’ nu ai să ajungi tu să citeşti ştiri d’ alea cu Poponeţ…”