11:24 • Patru persoane au decedat şi una a avut nevoie de intervenţia Ambulanţei în urma unui accident produs, luni, pe DN1, în dreptul localităţii Movila Vulpii, de lîngă Ploieşti, circulaţia fiind blocată timp de aproape o jumătate de oră pe sensul de mers dintre Ploieşti şi Braşov.
Patru persoane au decedat şi una a avut nevoie de intervenţia Ambulanţei în urma unui accident produs, luni, pe DN1, în dreptul localităţii Movila Vulpii, de lîngă Ploieşti, circulaţia fiind blocată timp de aproape o jumătate de oră pe sensul de mers dintre Ploieşti şi Braşov.
Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru situaţii de Urgenţă Prahova, lt. Bogdan Iliescu, a declarat că, în jurul orei 19.00, Detaşamentul 1 al pompierilor ploieşteni a plecat la această intervenţie cu trei echipaje, dintre care două de descarcerare şi echipa SMURD Prahova: "În accident au fost implicate trei autoturisme, o Skoda Fabia, unde am găsit trei persoane decedate, un Audi A4, cu un decedat şi o Dacia 1410, de unde echipajul de descarcerare a scos un rănit". Rănitul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Ploieşti.