13:01 • Ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei a declarat, vineri, la Deva, că pachetul de legi ale educaţiei vizează creşterea calităţii actului educaţional şi eliminarea metodei clasice prin care “se fentează asumarea responsabiilităţii individuale sau colective”.
Ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei a declarat, vineri, la Deva, că pachetul de legi ale educaţiei vizează creşterea calităţii actului educaţional şi eliminarea metodei clasice de “aruncare a batistei pe ţambal”, prin care “se fentează asumarea responsabiilităţii individuale sau colective”.
Aflat în turneu pentru dezbaterea pachetului de legi ale educaţiei, ministrul Cristian Adomniţei s-a întalnit, vineri, la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, cu aproximativ 300 de cadre didactice sau primari din judeţ. Acest pachet legislativ nu reprezintă o dorinţă unilaterală a ministerului. A fost discutat în amanunt. Am încercat să anticipez gloanţele celorlalţi. Nu pot trece prin Parlament o lege aşa cum aş dori eu. Din pacate pentru mine şi pentru partidul pe care-l reprezint nu am în Parlament susţinerea necesară pentru a trece o lege aşa cum mi-aş dori. Trebuie să găsesc aliaţi care să mă susţină şi care să formeze majoritatea”, a declarat ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei.
Potrivit sursei citate, înainte de a ajunge la aceasta forma a pachetului de legi, ministerul a avut discuţii cu toate parţile implicate direct în actul educaţional, cele pe care le vizează acest pachet legislativ.
Ministrul le-a explicat cadrelor didactice că la nivel naţional se simte acut nevoia încurajarii şi dezvoltării unei concurenţe educatioanle bazate pe calitate.
“Acolo unde va fi cerere va fi obligatoriu şi ofertă. Managerii de şcoli trebuie să convingă părinţii şi elevii că oferta de care dispune şcoala lor este cea mai bună. Şi astfel numărul elevilor va cunoaşte, treptat, o creştere, ceea ce, ulterior, conduce necondiţionat la mai mulţi bani pentru unitatea şcolară în cauză”, a mai explicat ministrul.
Pentru a fi convingător, minsitrul a dat exemplul facultăţilor private care au început prin închirierea unor săli pentru ca apoi, după ce au demonstrat că pot face faţă pe piaţa educaţională, şi-au dezvoltat afacerea ajungând până la construirea unor sedii proprii.
“Dacă puteţi atrage cadre didactice de calitate, automat, veţi atrage şi elevii. Asta înseamna obligatoriu că o altă şcoală care nu face performanţă va rămâne fără elevi şi până la urmă, dacă nu se găsesc măsurile eficiente de îndreptare a situaţiei, îşi vor închide uşile. Poate vi se pare un capitalism sălbatic. Nici gând. Pur şi simplu e vorba despre o reaşezare profesională”, a mai afirmat Adomniţei.
El a spus că nu mai doreşte ca în sistemul pe care-l conduce să se mai poarte “aruncatul batistei pe ţambal”. “Fiecare trebuie să-şi asume responsabilitatea faptelor sale. De la deontologie profesioanală până la eşecul la clasă”, a conchis Adomniţei.