Europarlamentarul Adrian Severin a replicat marţi acuzelor aduse de
preşedintele Băsescu politicienilor care au semnat Tratatul cu Ucraina, fostul
ministru de Externe opinând că aceste declaraţii sunt profund dăunătoare relaţiilor
cu statul vecin.
Europarlamentarul Adrian Severin a replicat marţi acuzelor aduse de preşedintele Băsescu politicienilor care au semnat Tratatul cu Ucraina, fostul ministru de Externe opinând că aceste declaraţii sunt profund dăunătoare relaţiilor cu statul vecin.
DEMAGOG. "Declaraţia privind Tratatul cu Ucraina nu este doar
demagogică şi nefondată ci şi profund dăunătoare României atât în relaţia cu
această ţară cât şi cu aliaţii noştri euroatlantici pentru care tratatul
respectiv a constituit un act de responsabilitate aducător de linişte şi
stabilitate regională. Nu poţi spune Ucrainei că vrei relaţii bune cu ea pentru
ca în acelaşi timp să afirmi că bazele juridice ale acestei relaţii sunt
strâmbe, îţi sunt dezavantajoase şi nu îţi plac. Ce încredere poate avea
Ucraina într-un partener care priveşte relaţia cu ea din perspectiva
perdantului înfuriat?", afirmă europarlamentarul PSD printr-un comunicat
de presă. Potrivit lui Severin, dacă preşedintele Băsescu susţinea că acel
document nu este avantajos putea să nu mai ratifice acel Tratat ale cărei
prevederi au expirat în 2007. Fostul ministru de externe îl acuză pe preşedinte
fie de ignoranţă, fie de rea-voinţă şi neglijarea interesului naţional.
"În fine, ceea ce domnul Băsescu nu a spus, probabil pentru ca nu a citit
Tratatul, sau pentru că îl orbeşte furia împotriva oponenţilor care îi critică
politica, este că Tratatul cu Ucraina a avut o valabilitate de numai 10 ani, cu
posibilitate de prelungire. Dacă tratatul ar fi fost păgubitor pentru interesul
naţional, atunci din două una: fie domnul Băsescu, ca preşedinte al României,
trebuia să ceară terminarea sa, fie, în cunoştinţă de cauză, a decis să nu o
facă şi atunci se face vinovat de abandonarea interesului naţional pe care îl
clamează". Fostul şef al diplomaţiei, adaugă că dacă România
este în proces acum cu Ucraina la Haga este un merit al Tratatului, nu o
consecinţă nefastă, aşa cum a reproşat şeful statului. Fără tratat, Ucraina nu
ar fi recunoscut competenţa Curţii de la Haga de a interveni în problema
delimitării platoului continental din Marea Neagră şi România ar fi fost
lipsită de acest mecanism în soluţionarea problemei, susţine
Severin.
MEMORIE SCURTĂ. Europarlamentarul social-democrat îi aminteşte lui Băsescu
de faptul că în 1997, când s-a semnat Tratatul, era membru al Guvernului
şi nu a ridicat nicio obiecţie. La final, Severin interpretează declaraţiile
prezidenţiale drept o pierdere a autocontrolului şi un atac preventiv asupra
adversarilor în perspectiva unui eşec al politicii externe româneşti pe care
Băsescu l-ar anticipa. "Şi într-un caz şi în altul, nu pot decât observa
că atunci când un lider cu instinctul politic şi cu tupeul domnului Băsescu îşi
pierde cumpătul, înseamnă că el îşi simte sfârşitul aproape",
încheie preşedintele Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile
UE-Ucraina. Preşedintele Băsescu a declarat luni, la TVR, că politicienii care
au semnat Tratatul cu Ucraina în 1997, şi-au dat ţara "pe nerăsuflate"
şi au lăsat interesul naţional după uşă, adăugând că din cauza proastei
negocieri de atunci, România se judecă acum la Haga cu ţara vecină. Fără a-i
numi, şeful statului s-a referit la fostul preşedinte Emil Constantinescu şi la
fostul şef al diplomaţiei, Adrian Severin, spunând că va veni o vreme când vor
trebui discutate condiţiile semnării acestui Tratat. Preşedintele a spus că
politicienii din vremea respectivă nu au ştiut să negocieze cu Ucraina şi au
semnat în grabă şi după dictare un Tratat dezavantajos, deşi alte documente
similare nu au fost semnate cu alte ţări. "N-aş vrea sa spun că am
exagerat puţin, iar azi cei au exagerat mai au şi gura mare şi semnau
tratate cu Ucraina dictate de Kiev, ştii, şi în postura de slugi absolute, că
uite am intrat în UE şi NATO fără să avem Tratat cu Republica
Moldova", a declarat Băsescu la postul public de televiziune. El a mai adăugat că nimeni nu a obligat România
să tranşeze chestiuni care nu îi erau avantajoase şi a opinat că unele
subiecte, fără a le enumera, trebuiau să fie scoase din Tratat şi negociate mai
târziu. "Îmi pare rău că am făcut această paranteză, însă rabd de prea
mulţi ani obrăznicia unora care şi-au dat ţara pe nerăsuflate sau au lăsat
interesul naţional după uşă când au semnat Tratatul cu Ucraina. Datorită
slăbiciunii cu care s-a negociat atunci, acum mergem la Haga, încercăm să
ajustăm nişte interese legitime", a declarat şeful statului. El a mai spus
că României i se cerea să aibă un tratat de bună vecinătate, dar nu să cedeze
"lucruri care trebuiau negociate".