x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Adrien Brody mănâncă insecte pentru noul său rol

Adrien Brody mănâncă insecte pentru noul său rol

07 Feb 2011   •   15:11
Adrien Brody mănâncă insecte pentru noul său rol
Sursa foto: Phil McCarten/REUTERS

Ce faci când ai de pregătit rolul unul bărbat care tocmai a scăpat dintr-un accident de avion dar din nefericire este pierdut în pădurile canadiene? Adrien Brody a dezvăluit recent că a petrecut o noapte în pădure mâncând insecte, totul pentru a fi cât mai bine pregătit pentru cel mai recent rol al său, din producţia "Wrecked". Potrivit spuselor sale, el a mâncat o noapte întreagă numai fructe de pădure şi insecte în mijlocul sălbăticiei, pentru a înţelege personajul pe care îl are de interpretat, un supravieţuitor al unui accident aviatic.

"Am fost destul de bolnav şi asta m-a cam slăbit, dar am decis totuşi să stau o noapte în pădure în Canada", a spus actorul. "Oricât de neplăcută a fost trecerea, acest lucru m-a ajutat totuşi să trec în pielea personajului cât de repede a fost posibil", a mai adăugat Brody, citat de showbiz.com.

Recent, Brody, în vârstă de 38 de ani, a mai povestit că nu este absolut deloc îngrijorat de faptul că îmbătrâneşte, deoarece, spune el, se simte mult mai fericit şi tânăr decât atunci când avea 20 de ani. "Sunt mai conştient de sine şi de ceea ce sunt dispus să accept acum atât în viaţa personală cât şi în cea profesională. Asta vine numai cu vârsta, aşa că preţuiesc anii care au trecut şi lucrurile pozitive pe care le-au adus", a declarat el.

În 2003, la vârsta de 29 de ani, Adrien Brody a fost cel mai tânăr actor care a câştigat un premiu Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal, pentru interpretarea din "Pianistul", în regia lui Roman Polanski.

×
Subiecte în articol: Hollywood adrien brody