VEDETE
Ii place sa vorbeasca despre meserie si mai putin despre viata privata. Cu toate acestea, a lasat putin usa deschisa catre viata ei, dar doar cat sa stim ca sufera, se bucura, iubeste, asemeni oricaruia dintre noi si ca poate, in curand, va fi mama.
MIHAELA SUCIU
Alessandra Stoicescu a ajuns
de la Observatorul Antenei 1 la⦠Observatorul Astronomic |
Realitatea TV s-a laudat ca a semnat cu CNN un contract pentru a transmite cele mai importante evenimente din Romania. Cu toate acestea, numai pe tine te-am vazut facand corespondenta cu CNNâ¦
Din 1998 am inceput sa colaborez cu CNN World Report - o emisiune cu reportaje realizate de televiziuni din toata lumea. De fapt, din asta traieste acel program. Ce-i drept, orice jurnalist isi doreste sa lucreze pentru CNN - indiferent despre ce emisiune e vorba. Asa ca de aici porneste batalia televiziunilor din Romania sa anunte, care mai de care, ca sunt colaboratori ai CNN. Pe de alta parte, exista niste contracte semnate de CNN cu fiecare televiziune in parte: Antena 1 are un astfel de contract, Realitatea are si ea un astfel de contract. Evident, termenii intelegerii sunt confidentiali, dar nimeni nu are exclusivitate in Romania. Astfel, atunci cand un subiect poate fi intresant pe plan international, CNN poate primi imagini de la toate televiziunile cu care a batut palma. Eeeeei, cand vine vorba de transmisii in direct si relatari telefonice, alta-i chestiunea! Cei din redactia de stiri au o baza de date cu numele jurnalistilor pe care-i pot contacta. In Romania, ei au ales sa lucreze cu mine inca din 1999 la toate evenimentele importante. La primul tur al alegerilor locale am facut transmisii telefonice. La cel de-al doilea am transmis din nou prin telefon, dar si in direct de la Arcul de Triumf dupa incheierea votului si difuzarea rezultatelor sondajelor. L-am avut invitat pe presedintele in exercitiu la acea vreme, Ion Iliescu, apoi am aranjat si primul interviu in direct la CNN al noului presedinte, Traian Basescu. Am o colaborare foarte buna cu cei de la CNN care isi aleg jurnalistii cu care lucreaza pentru live in functie de calitatea transmisiilor, si nu de contractele de furnizare de imagini pe care le-au semnat cu diferite televiziuni.
Stiu ca televiziunea este subiectul tau preferat, dar as vrea sa intram pe un teritoriu mai personal si, apropo, de ce nu se gasesc despre tine si informatii legate de viata privata?
Pentru ca nu-mi place sa-mi strig iubirea sau deceptia in piata publica. Sunt o femeie normala, iubesc, sufar, plang. Contractul meu cu Antena 1 nu prevede insa si prezentarea unor stiri despre viata mea personala! Sincer, nu simt nevoia sa imi exhib trairile si emotiile, micile victorii si esecurile sentimentale.
Cum e barbatul din viata ta?
Un om normal pentru altii, fascinant pentru mine. O minte sclipitoare care m-a facut sa ma indragostesc destul de repede. Un necunoscut pentru multi, un cunoscut de cand lumea pentru mine.
Cum esti in relatia cu un barbat?
Am incercat intotdeauna sa-l inteleg pe barbatul iubit, sa-i pricep gandurile nerostite si sa-l ajut. Nu sunt femeia-obiect, pe care o asezi in vitrina si-i aduci cadouri. Nu sunt nici femeia-ciulin, care se agata de barbat. Vreau sa cred ca sunt femeia-partener. Din pacate, am constatat ca si asta poate fi o greseala, uneori. Unii se aricesc daca au senzatia ca intri prea adanc in sufletul lor.
Stiu ca te-ai lasat de fumat. Ai facut-o pentru ca a venit Mandruta la pupitrul stirilor si el are o parere proasta despre fumatori (n.r. - a declarat JN ca fumatul echivaleaza cu ratarea) sau pentru ca vrei sa devii mama?
Nu stiam ca Mandruta a reusit imposibilul: sa defineasca relatia dintre fumat si succes. E interesant. Mai ales ca Mandruta e un fost fumator. O sa-l intreb daca se simtea ratat⦠Evident ca nu m-am lasat de fumat pentru ca mi-a cerut-o cineva. A fost o nevoie, organismul n-a mai primit nicotina si m-am oprit definitiv. Am deja 6 luni si ma simt mult mai bine. Simteam uneori ca nu mai detin controlul total asupra trupului meu, nu puteam respira foarte adanc si aveam o stare generala proasta. Sunt mandra de mine ca am reusit sa renunt. Sigur ca imi doresc un copil si ma bucur ca am reusit sa scap de un viciu care ii putea face rau. Oricum, se zice ca e bine sa te lasi cam cu un an inainte sa ramai insarcinata. Va las pe voi sa faceti socotelile!
Jeff Bezos și-ar face nuntă de 600 de milioane la Aspen, chiar după Crăciun. Cine este logodnica miliardarului, Lauren Sanchez
Citește pe Antena3.ro
Cum e relatia cu Mandruta?
Ne comportam ca-ntre frati. De obicei, vorbim la telefon dimineata. Daca unul are o zi proasta celalalt il ridica si-l face sa se calmeze. El e mai impulsiv si reactioneaza mai brutal la lucrurile care nu merg bine. Eu sunt cea care linisteste apele. Exceptia confirma regula: cand taurul din mine se revolta e bine sa nu-mi fluturi o draperie rosie! Umorul lui Lucian poate sa ma calmeze si sa ma faca sa ma gandesc ca sunt exagerata uneori. Frica de penibil nu ma lasa sa cad in bratele maniei necontrolate. Impart totul frateste cu Lucian: textele care trebuie editate, textele pe care le citim. Eu sunt mai organizata; el poate fi, uneori, mai inventiv. Ma face sa rad si sa-mi gasesc starea buna pentru jurnal. Eu cred ca ii dau siguranta ca totul e sub control. Asta am incercat sa fac de la inceput, cand abia venise si se simtea strain. Avem mici tabieturi ca-n familie: el bea cafea inainte de emisie, dar n-are niciodata fise - salvatoarea Sandra e mereu pregatita! Eu vreau insa ceva dulce si Lucian este cel care furnizeaza "marfa". Cel mai important lucru este ca putem comunica orice ne deranjeaza.
Am vazut ca te-ai asemuit, intr-un interviu, cu Ecaterina cea Mare. Unde e numitorul comun?
Am spus doar ca este un personaj din istorie pe care-l admir. In general, imi plac femeile puternice, decise sa-si urmeze drumul ales. Sigur, in cazul personajelor istorice, vom descoperi cruzimi care nu pot fi acceptate azi si pe care nu le aprob. Este insa o greseala sa nu privesti personajul in contextul istoric si sa nu-i raportezi actiunile la realitatile epocii.
O alta latura a ta e fatalismul de tipul: "daca nu s-a intamplat ceva inseamna ca nu a fost sa fie". Cum se impaca fatalitatea cu pragmatismul, implicarea, specifice unui jurnalist sau viitor psihoterapeut, ca tine?
Cred in existenta unui destin care ne potriveste intalnirile importante din viata. Pragmatismul intra in functiune atunci cand trebuie sa ne cantarim avantajele si dezavantajele intr-o decizie. Exista un drum pe care destinul ti-l ofera, dar tu poti sa nu mergi pe el. E un risc asumat. Liberul arbitru functioneaza. Iar ca psihoterapeut am sarcina sa-i fac pe oameni sa-si accepte deciziile, sa le inteleaga motivele si sa le infrunte urmarile.
"Am facut ceva bun, a fost o zi in care m-am intregit ca om" - asa se rezuma unul dintre scopurile tale. Ce fapte din viata ta dintr-o zi, an sau ani se insumeaza acestui deziderat?
Am cativa oameni batrani pe care-i ajut, pe cat pot, sa duca o viata mai buna. Saracia poate distruge respectul de sine al unui om si asta mi se pare cel mai dureros. Incerc sa ajut cat mai multi oameni. Si meseria pe care o fac poate schimba vieti. Poti salva viata unui copil bolnav, il poti ajuta sa mearga la o operatie scumpa⦠Astea sunt chestiunile care ma fac sa ma simt un om intreg.
Spui permanent ca mama si bunica sunt modele pentru tine. Unde se afla tatal printre aceste modele?
Din pacate, bunica s-a prapadit. Parintii mi-au fost prietenii cei mai buni, asadar e firesc ca mama sa-mi fie modelul in viata. Tata este figura masculina la care raportez barbatii din viata mea.
Stiu ca vei deveni psihotrapeut si pentru asta tu insati ai nevoie de psihoterapie. Ce conflicte interioare ai de rezolvat sau le-ai rezolvat deja?
Rezolvam, inca rezolvam. Imi plac lucrurile asezate, cunoscute, calde. Fug de rutina, desi am nevoie de ea, pentru ca daca vrei sa progresezi ca fiinta trebuie sa inveti s-o eviti. Rutina imi genereaza un conflict cu care ma lupt mereu.
Barbatul din viata mea m-a facut sa ma indragostesc destul de repede
Am incercat intotdeauna sa-l inteleg pe barbatul iubit, sa-i pricep gandurile nerostite si sa-l ajut. Vreau sa cred ca sunt femeia-partener
Lucian ma face sa rad si sa-mi gasesc starea buna pentru jurnal.
Eu cred ca ii dau siguranta ca totul e sub control. Asta am incercat sa fac de la inceput, cand abia venise si se simtea strain
UN FEL DE CURRICULUM VITAE
|
|