Alexandra Dinu - Viata la mana a doua

Saptamana aceasta va avea loc in Romania premiera filmului regizat de Dan Pita, "Second Hand", unde ai rolul principal feminin…

Alexandra Dinu: Acum trei ani, cand s-a facut filmul, ma aflam intamplator in Romania, sa discut despre o emisiune la televiziune. In perioada respectiva nu stiam daca o sa mai raman sau nu in tara. Cineva l-a intrebat pe Pita daca e in regula sa vin sa dau probe, si el a spus ca da. Am fost, am dat trei probe si, dupa un timp, am primit un telefon prin care am fost anuntata ca am luat rolul. "Second Hand" a fost prima experienta importanta, cu primul regizor important care a avut incredere sa ma distribuie in film si, evident, a fost primul rol principal important. Ii sunt profund recunoscatoare domnului Pita, pentru ca asa am realizat ca vreau sa fac actorie.

Andreea este o fata cuminte, educata, care intra intr-o relatie dubioasa cu un mafiot. Cum ajunge aici?

Este o fata foarte sensibila, profunda pentru varsta ei. E diferita de colegii ei, pentru care discoteca, sexul etc. sunt pe primul loc. Nu este o fiinta superficiala si tocmai maturitatea ei mi-a placut. E admirata de ceilalti, e curtata, iar ea isi constientizeaza propria putere. Ii place jocul seductiei. N-o intereseaza sexul, chiar e inca virgina. Il cunoaste pe Petre, un tip la vreo 30 de ani, in localul lui, acolo unde ea isi serbeaza ziua de nastere. Andreea il place pentru ca e diferit de ceilalti baieti de varsta ei. El o violeaza si de-aici se naste totul, de-aici incepe drama ei. Probabil, in alte circumstante, ar fi putut avea o relatie.

Ce te-a impresionat cel mai mult la personajul tau?

Sensibilitatea Andreei si evenimentele prin care trece ea. In "Second Hand" m-am indragostit de rol, in sensul ca atunci cand am ajuns acasa si m-am bagat in pat, nu puteam sa ma gandesc decat la el, cum sa-l inteleg, cum sa-l interpretez. Mi-au placut toate rolurile jucate pana acum, dar Andreea imi seamana cel mai mult. Si eu m-am simtit in adolescenta mai retrasa, mai timida, mai matura - nu neaparat mai inteligenta. Si faptul ca m-am casatorit devreme, ca am devenit mama a insemnat o maturizare.

Cum ti-ai construit personajul in asa fel incat sa devii autentica, sa fii Andreea, mai ales ca nu beneficiai de experienta?

E adevarat ca acum am mai multa experienta ca atunci si, daca ar trebui sa-l joc azi, altfel l-as construi. Cred ca atunci am facut totul instinctiv. Am simpatizat cu suferinta Andreei, am incercat sa ma pun in locul ei. Pana la urma, intr-un personaj pui ceva din tine, iar restul construiesti cu regizorul, cu scenaristul, cu echipa.

Dupa "Don Gnochi", "La Prof", urmeaza "Montalbano - Il Comissario", unde interpretezi un rol de fata rea….

Inainte de "Montalbano", va iesi luna aceasta "La Prof". De asemenea, am fost protagonista unuia dintre episoadele serialului politist "Dispretto di polizia". In "Montalbano" sunt mai degraba un fel de victima. Sunt iubita unui mafiot. Este un rol solicitant. A trebuit sa invat sa merg pe motocicleta, si chiar am prins gustul, a trebuit sa fac anumite cascadorii.

Pana acum insa italienii te-au vazut doar in "Don Gnochi". Care au fost reactiile vizavi de interpretarea ta in acest film?

Opt milioane de telespectatori au vizionat "Don Gnochi", ceea ce e un lucru extraordinar, mai ales ca ei se asteptau la maximum sase milioane. A intrecut orice asteptare. Reactiile au fost bune, daca citesti mesajele postate pe site-ul regizoarei filmului, Cinzia Torrini. Am fost foarte multumita, mai ales ca Cinzia este considerata aici regizorul momentului. Probabil, "Don Gnochi" va participa in Italia la Oscarurile lor pentru televiziune. Am facut si alte filme, dupa cum bine ai zis, dar, pentru mine, "Don Gnochi" ramane important, poate si pentru faptul ca este primul film pe care l-am facut in Italia.

Ai si o oferta pentru cinema, mai nou…

Voi face un film pentru cinema, am inceput deja repetitiile, e clar ca am sa-l fac, dar nu vreau sa vorbesc mai mult, pentru ca nu am semnat, deocamdata, contractul. Iti spun doar ca ma numesc Catarina si ca m-am indragostit de acest personaj. Acest film va fi distribuit in Italia si in Franta si va fi trimis la cele mai importante festivaluri de film.

Ceea ce ti se intampla profesional e fenomenul bulgarelui de zapada, adica ai aparut intr-un film si de aici, celelalte oferte?

"La Prof" l-am facut datorita lui "Don Gnocchi", dar eu chiar ma duc cu placere la castinguri pentru filme. Doar pentru reclama nu ma tenteaza, desi am facut vreo doua pana acum. Nu-mi plac probele pentru reclame. Se uita la tine ca la o marfa. Nu suport. La film e altceva, trebuie sa cunoasca omul. Unii te suna direct sa dai probe. Se poate intampla ca un regizor sa nu fi vazut filmul "Don Gnochi", dar a auzit reactiile, iar agentia care ma reprezinta ma propune pentru rol, iar cel care face selectia e nevoit sa urmareasca filmul pentru a vedea cum am interpretat… Cand mergi pe strada te recunoaste cineva, evident, in afara de cersetorii romani? (rade) Cu aia chiar sa stii ca nu mi s-a intamplat sa ma intalnesc. Cei care ma recunosc o fac pentru ca am fost pe la televizor, am dat interviuri, dar nu neaparat pentru ca am jucat in film, pentru ca mi s-a spus ca nu prea seman cu mine cea din film. La lansarea lui "Don Gnochi" ziaristii mi-au zis ca nu m-ar fi recunoscut daca nu m-as fi aflat in grupul actorilor din film. Au spus ca par diferita. Sincera sa fiu, imi place schimbarea fizica pe care mi-o permite un rol.

Cei din show-biz-ul italian te vad ca pe un outsider sau te-au integrat deja in lumea lor?

La ei, daca iti faci treaba bine, nu conteaza de unde vii. Acesta e avantajul. Daca ii respecti pe ceilalti si-ti faci treaba bine, e in regula. Nu pot, evident, sa ma compar cu actorii mari si cred ca e foarte important sa-mi dau seama unde mi-e locul si sa nu deranjez. Partea dureroasa e ca in Romania credibilitatea mea ca actrita nu exista. Nu ma ia nimeni in serios.

Poate si pentru ca ai facut doar filmul cu Vacanta Mare si pentru ca numele tau a fost asociat cu Mutu, plus ca nimeni nu ti-a vazut filmele facute in Italia….

Dar isi fac pareri prefabricate. Eu nu am fost niciodata doar "sotia cuiva". Intotdeauna mi-am dorit sa lucrez, sa fac ceva eu - chiar daca au fost persoane care ma impiedicau - , nu m-am vazut niciodata doar ca o femeie maritata si cu un copil, ci am facut anumite lucruri. Nu astept sa munceasca nimeni in locul meu si nu suport etichete de genul "sotia lui". Sunt foarte multi care, auzind ca fac film, considera acest lucru un moft. Si e adevarat ca sunt persoane care fac acest lucru dintr-un capriciu. Poate si mie la 19 ani imi placea sa ma vad in ziare, sa ma recunoasca lumea pe strada, dar cred ca deja am depasit perioada aceasta si vreau ca lumea sa-mi cunoasca munca si sa o aprecieze in cunostinta de cauza.

Autocritica de film

Alexandra este cel mai exigent dintre criticii ei in ceea ce priveste modalitatea de a interpreta un rol: "Sunt nemultumita tot timpul. Nici nu pot sa ma uit la ceea ce fac". Pe fiul ei, Mario, nu-l duce foarte des pe platourile de filmare, cel mic preferand sa plece in calatorie, fie cu avionul, fie cu masina, in compania bunicilor.

Foto coperta: Gabriel Hennessey pentru Revista The One. Imaginea este proprietatea Inter Press Group Foto interior: Media Pro Pictures