Altfel de tristete

Tristetea nu venea, acum, cu aerul acela linistit si trecator, cu care ne obisnuiseram noi toti. Nu era de la primavara si nici pentru ca el plecase. Nu era vreo schimbare sau un fleac, care sa o opreasca din nou.

Tristetea nu venea, acum, cu aerul acela linistit si trecator, cu care ne obisnuiseram noi toti. Nu era de la primavara si nici pentru ca el plecase. Nu era vreo schimbare sau un fleac, care sa o opreasca din nou. Avea ochii mai incercanati decat in alte tristeti si dimineti fara sens, din viata ei. Privirea ii era incetosata si isi pierduse putin din melancolia cu care ii fermecase pe toti iubitii ei. Nu mai voia sa zambeasca. Stia ca iubitul ei de mai tarziu nu va ramane cand ea nu va mai fi frumoasa. El ar iubi-o, dar ea simtea ca odata el va renunta. Ea se saturase sa fie povara viitorului lui, deci nu mai voia sa iubeasca. O altfel de tristete o incerca pe ea acum. Era constiinta unei vieti fara el, fara vise si fara copii. Ne doream sa lase tristetea, sa-l lase pe el. Ea ne zicea ca se intoarce, apoi, mai incet, soptea: dar mie nu-mi pasa de voi!