Vameşii britanici au arestat un echipaj al companiei aeriene de aviaţie South African Airways pe aeroportul londonez Heathrow după ce au capturat cocaină în valoare de 250.000 de lire. Drogurile au fost transportate cu această cursă de pasageri venind de la Johannesburg, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciului vamal britanic, citat de AFP şi Agerpres.
Aceasta este pentru a doua oară în mai puţin de o lună când un echipaj al aceleiaşi companii aviatice sud-africane este arestat pe aeroportul Heathrow pentru descoperirea drogului în bagajele sale. Arestarea celor 15 membri ai echipajului a avut loc după depistarea de către ofiţeri ai UKBA (serviciile UK Border Agency) a 5 kg de cocaină în valoare de 250.000 lire sterline (350.000 de dolari sau 280.000 de euro), a indicat purtătorul de cuvânt. Membrii echipajului au fost încarceraţi şi urmează să fie interogaţi de responsabili ai serviciilor fiscale şi vamale, a adăugat el.
Purtătorul de cuvânt a subliniat că este "foarte, foarte neobişnuit" ca două echipaje diferite să fie arestate în aceleaşi circumstanţe într-un interval de timp atât de scurt. "Am fost surprinşi să descoperim alt caz", a subliniat el. În 20 ianuarie, 15 membri ai echipajului unui avion al companiei South African Airways au fost arestaţi pe aeroportul Heathrow după descoperirea a 50 kg de cannabis şi 4 kg de cocaină în bagajele lor. Ei au fost puşi în libertate pe cauţiune, fără inculpare, cu obligaaţia de a se prezenta în faţa autorităţilor britanice în 23 martie
Citește pe Antena3.ro