x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Au petrecut de23 august

Au petrecut de23 august

29 Aug 2008   •   00:00

Andra şi Măruţă s-au căsătorit religios sîmbătă, 23 august, la Tîrgu-Jiu. Ceremonia a avut loc la Biserica “Sfinţii Constantin şi Elena”, în prezenţa rudelor celor doi îndrăgostiţi, precum şi a invitaţilor, printre care Adriana Bahmuţean şi Silviu Prigoană, Iulia Vântur şi Marius Moga, Cove.

Andra şi Măruţă s-au căsătorit religios sîmbătă, 23 august, la Tîrgu-Jiu. Ceremonia a avut loc la Biserica “Sfinţii Constantin şi Elena”, în prezenţa rudelor celor doi îndrăgostiţi, precum şi a invitaţilor, printre care Adriana Bahmuţean şi Silviu Prigoană, Iulia Vântur şi Marius Moga, Cove. Ziua de 23 august are o triplă semnificaţie în acest caz. Nu e doar ziua în care Măruţă a renunţat la burlăcie, ci şi fosta zi naţională a românilor în regimul comunist şi ziua de naştere a Andrei.


HAI LA HORĂ! Cuvîntul de ordine a fost distracţie încă de la primele ore ale dimineţii. Astfel, veselă cum o ştim, mireasa a încins o horă în faţa casei împreună cu 200 de fani, pe melodia “Ia-ţi mireasă ziua bună”, înainte de a pleca spre biserică. Familia Măruţă nu a ratat ocazia de a se poza la Poarta Sărutului, apoi a urmat petrecerea la care au chefuit 800 de persoane.

×
Subiecte în articol: magazin