x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Austria a predat Ungariei doi suspecţi în cazul Marian Cozma

Austria a predat Ungariei doi suspecţi în cazul Marian Cozma

20 Feb 2009   •   00:00

Autorităţile din Austria i-au predat, astăzi, Ungariei pe Sándor Raffael şi Gyözö Németh, suspectaţi în cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma, informează MTI, citat de Agerpres.



Cei doi au fost reţinuţi pe teritoriul austriac la puţin timp după atacul de la 8 februarie de la barul din Veszprem în care a fost ucis Cozma. Un al treilea suspect, Ivan Sztojka, s-a predat ulterior poliţiei din Veszprem, iar un al patrulea, Gabor P., a fost prins de poliţie la Budapesta. Miercuri a fost anunţată reţinerea unui al cincilea suspect în cazul uciderii lui Cozma, în localitatea Zalaegerszeg.

×
Subiecte în articol: lumea