Vine o vreme când chiar şi celor mai blonde cântăreţe le vin idei de afaceri nepăguboase.
Ei bine, nu toate starletele bălaie îşi "investesc" banii în rimeluri şi shopping în Europa. Unele au prins din zbor ideea că imobiliarele constituie o mină de aur într-un Bucureşti deficitar încă la capitolul locuinţe. Prima deşteaptă a fost Andreea Bănică, proprietară acum a nu mai puţin de opt case, cu o valoare de piaţă de aproape trei milioane de euro. Următoarea pe listă e tot o blondă, tot Andreea. Care s-a trezit târziu că-şi poate înmulţi banii investindu-i în case, drept pentru care nu a reuşit până acum decât să achiziţioneze un apartament de 150.000 de euro şi să arvunească altul de 200.000 de euro, cu promisiunea că-l va plăti integral în câteva luni. Toate frumoase până aici. Cum face însă Andreea să bage şi ultimul bănuţ în betoane şi termopane? Sacrificându-se! Andreea acceptă fără să strâmbe din nas orice haine, pantofi şi accesorii îi oferă casa de modă a cărei imagine este. Andreea nu spune "nu" nici unui concert, oricât de departe ar fi de Bucureşti, dacă i se plăteşte onorariul cerut. Andreea chiar a fost surprinsă pe Litoral mâncând la un restaurant de tipul "plăteşti puţin, mănânci cât vrei". Să fi citit Andreea de curând povestea lui Hagi Tudose?!