x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Bărbaţii au nevoie de trei ani pentru a-şi cere iubita în căsătorie

Bărbaţii au nevoie de trei ani pentru a-şi cere iubita în căsătorie

de Jurnalul National    |    18 Feb 2008   •   00:00

Bărbaţii au nevoie, în medie, de trei ani pentru a-şi cere iubita în căsătorie, în timp ce majoritatea femeilor şi-ar dori ca partenerul să le adreseze cererea cu patru luni mai devreme, potrivit unuii studiu realizat în Marea Britanie

Bărbaţii au nevoie, în medie, de trei ani pentru a-şi cere iubita în căsătorie, în timp ce majoritatea femeilor şi-ar dori ca partenerul să le adreseze cererea cu patru luni mai devreme, potrivit unuii studiu realizat în Marea Britanie, informează dailymail.co.uk. Potrivit acestui studiu, bărbaţii care urmează să sărbătorească destul de curând cea de-a treia "aniversare" se apropie de termenul limită în ceea ce priveşte gestul romantic suprem. Studiul a scos la iveală că majoritatea cuplurilor obişnuite se logodesc la doi ani, 11 luni şi opt zile de la prima întâlnire. Însă femeile simt că momentul cererii trebuie să aibă loc cu patru luni mai devreme, la doar doi ani, şapte luni şi 24 de ore de la prima întâlnire. La studiu, realizat de site-ul de internet The National Wedding Show, au participat 3.000 de persoane, logodite sau căsătorite.

Acelaşi studiu a mai scos la iveală faptrul că 10% dintre respondenţi stabilesc un termen limită pentru căsătorie după ce se logodesc. Iar dacă partenerul nu respectă acest termen, 75% dintre persoanele logodite aleg să pună capăt relaţiei. Rezultatele studiului mai indică faptul că ar putea fi destul de dificil să îndeplineşti aşteptările romantice ale unei femei: 43% dintre cele care au fost cerute în căsătorie în primii trei ani ai relaţiei şi-ar fi dorit ca evenimentul să fie mai romantic. De altfel, 42% dintre respondente au comunicat acest lucru partenerilor. 10% dintre femei încalcă tradiţiile şi fac ele propunerea în căsătorie.

×
Subiecte în articol: magazin