x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Băsescu vrea o lege care să se refere la decenţă, adică la salariile militarilor din teatrele de operaţiuni

Băsescu vrea o lege care să se refere la decenţă, adică la salariile militarilor din teatrele de operaţiuni

de Nicoleta Craciun    |    08 Apr 2008   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu a cerut, marţi, Guvernului şi Ministerului Apărării elaborarea unui act normativ referitor la salarizarea militarilor români din teatrele de operaţii



Preşedintele Traian Băsescu a cerut, marţi, Guvernului şi Ministerului Apărării elaborarea unui act normativ referitor la salarizarea militarilor români din teatrele de operaţii, reclamînd că primeşte mereu acte normative privind creşteri de salarii şi pensii, dar nu "care să se refere la decenţă".
Traian Băsescu a precizat că astfel trebuie să se rezolve problema legată de devalorizarea veniturilor militarilor români din operaţiuni, ca urmare a faptului că aceştia sunt plătiţi în dolari, monedă care se depreciază constant.
Băsescu a spus că în ultimele luni primeşte săptămînal propuneri de creşteri de salarii, pensii şi de orice alt tip de venituri. "M-aş bucura dacă în perioada următoare voi primi un act normativ care să se refere la decenţă", a spus Băsescu, adăugînd că militarii români din teatrele de operaţiuni din afara graniţelor sunt îngrijoraţi în legatură cu devalorizarea dolarului, monedă în care sunt platiţi.
"Ar fi prima măsură de decenţă în aceste ultime luni pentru militarii români care se duc în teatrele de operaţiuni din afara graniţelor pentru a strînge venituri pentru a-şi cumpăra o casă", a spus Băsescu, precizînd că aceşti militari constată deprecierea zilnică a veniturilor lor din cauza deprecierii dolarului. El a ţinut să explice că nu a constatat această problemă la Cotroceni, ci ducîndu-se în teatrele de operaţiuni.
Băsescu a facut în luna martie o vizita oficială în Bosnia şi Herţegovina, prilej cu care s-a întîlnit cu militarii români din zonă, cărora le-a spus că ştie problema cu care aceştia se confruntă legată de devalorizarea veniturilor în urma deprecierii dolarului.
Marţi, în şedinţa de bilanţ a MAp, ministrul Apărării Teodor Meleşcanu s-a referit, în discursul său, la locuinţele care se construiesc pentru militari într-o zona de lîngă Bucureşti.
În discursul său, preşedintele Băsescu l-a întrebat pe Meleşcanu dacă aceste locuinţe sînt destinate militarilor români care urmează să se întoarcă din teatrele de operaţiuni. Meleşcanu s-a uitat la premierul Tăriceanu, lîngă care stătea, după care şi-a întors privirea către şeful statului şi i-a răspuns acestuia că respectivele locuinţe nu au acea destinaţie.
"Nu? Surprinzător!", a răspuns Băsescu, la care cei prezenţi în sală au izbucnit în rîs.,precizează Mediafax.

×
Subiecte în articol: basescu magazin operatiuni teatrele