x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun BCE a redus dobânda de referinţă la doi la sută

BCE a redus dobânda de referinţă la doi la sută

15 Ian 2009   •   00:00

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat că a redus dobânda de referinţă cu o jumătate de punct, până la doi la sută, răspunzând, aşa cum se aşteptau majoritatea economiştilor, la ultimele date negative care au venit de pe frontul economiei zonei euro, informează AFP, citată de Agerpres.



Ca urmare a deciziei de astăzi, dobânda de referinţă a BCE a atins cel mai scăzut nivel din istoria instituţiei. BCE a adoptat o dobândă de referinţă de doi la sută în perioada iunie 2003-decembrie 2005 însă în cei zece ani de existenţă, instituţia de la Frankfurt nu a coborât nicodată dobânda de referinţă sub pragul de doi la sută. Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, urmează să explice decizia consiliului guvernatorilor cu prilejul unei conferinţe de presă ce este programată să înceapă la ora 13,30 GMT. Înaintea reuniunii de joi a BCE a planat o uşoară incertitudine cu privire la decizia ce va fi adoptată. Mai mulţi oficiali de la BCE au lăsat să se înţeleagă că au intenţia de a lua o pauză în luna ianuarie 2009, după trei reduceri succesive de dobândă adoptate între octombrie şi decembrie 2009. Însă ultimele date economice care au apărut de la începutul anului s-au dovedit alarmante, fiind mult mai negative decât se anticipa, dând naştere temerilor că zona euro se va confrunta cu o recesiune mai gravă decât se estima. În plus, creşterea preţurilor, contra căreia BCE trebuie să lupte cu prioritate, nu mai constituie în prezent o sursă de îngrijorare. În luna decembrie 2008, rata inflaţiei în zona euro a coborât până la nivelul de 1,6 procente în ritm anual, a confirmat joi Oficiul european de statistică, Eurostat. (V.A.)

×
Subiecte în articol: lumea