x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Ce stii despre mancare?

Ce stii despre mancare?

de Sebastian S. Eduard    |    24 Feb 2006   •   00:00
Ce stii despre mancare?
CARTE
Reader’s Digest scoate pe piata o noua lucrare de anvergura enciclopedica: "Mancarea si sanatatea". "Ce ne face bine?", "ce ne dauneaza?" sunt doua intrebari fundamentale la care incearca sa raspunda un volum de 400 de pagini, bogat ilustrat cu planse, desene si fotografii. Modificari minore in deprinderile alimentare pot avea ca rezultat schimbari majore in starea noastra de sanatate. Autorii volumului explica stiintific de ce si cum tot ceea ce mancam ne afecteaza sanatatea. In confuzia creata de afirmatiile contradictorii, de diverse temeri care se creeaza si apoi dispar, in legatura cu alimentele si rolul lor pentru sanatate, cartea incearca sa ofere informatii cat mai obiective, bazandu-se pe experienta a peste 300 de experti in nutritie, medicina clasica si naturista. Ea analizeaza atent principalele controverse si prezinta date concrete, sprijinite de dovezi stiintifice.

GHID. Volumul cuprinde numeroase articole, incepand de la aditivi si alergii si sfarsind cu vitamine si zahar, aratand totodata ce masuri trebuie sa luati pentru a va asigura o dieta echilibrata. Volumul pune la dispozitie un ghid alfabetic cuprinzator si usor de folosit al alimentelor si al diverselor afectiuni, oferind sfaturi practice despre cum poate fi ameliorata si protejata starea de sanatate.

MIC INDREPTAR
Pentru fiecare dintre afectiuni, volumul recomanda mai multe alimente care trebuie consumate din abundenta, alimentele care trebuie reduse si cele care ar trebui evitate. Pentru cele 150 de alimente prezentate separat sunt aratate foloasele, dar si inconvenientele. Volumul mai contine planse tematice cu subiecte incitante: "Carbohidratii in dieta zilnica", "Cum va creati propriul program de exercitii", "Clasificarea grasimilor", "Vitaminele: pietrele de temelie ale sanatatii" etc.

SEMNALE EDITORIALE

Un diamant cat Hotelul Ritz

Editura Polirom. Cele zece povestiri reunite in volum, scrise intre 1920 si 1937, cand F. Scott Fitzgerald se afla in plina forta creatoare, ilustreaza perfect rafinamentul stilului sau. Prozatorul creeaza personaje memorabile: un miliardar nemilos, care detine un diamant cat un munte, o frumoasa nemultumita din Sud, care cauta aventura vietii in Nord, un erou tragic ce si-a pierdut mai intai averea, iar apoi tihna familiala si, in general, o pleiada de tineri debusolati, zapaciti si adesea fermecatori din perioada interbelica.

Contractul

Editura Humanitas. Sansa ii surade in fine lui Serge Maltese, autor aflat in cautarea unui contract: editorul Maur Theyssandier ii propune o colaborare tentanta cu frumoasa lui sotie, Marie, care pregateste o enciclopedie a torturii. Ce se ascunde in spatele unui contract cu un personaj tern, stangaci si mediocru? Ce servicii de nemarturisit se asteapta de la el? O intriga stralucit construita, care-l tine permanent in suspans pe cititor. Victimele devin calai, fiecare mutare modifica mizele jocului intr-un roman scris de Vladimir Volkoff, nimeni altul decat un stranepot al compozitorului Piotr Ilici Ceaikovski.

Legile mamei Murphy pentru parinti

Editura Meteorpress. Acum, parintii au o carte a lor. "Legile mamei Murphy pentru parinti", realizata de Bruce Lansky, porneste de la premisa "Mama stie cel mai bine… Dar nimeni, niciodata, nu o asculta". Autorul prezinta o serie de legi si adevaruri despre copii. Mama Murphy este singura care nu se sfieste, ci enunta raspicat aceste legi. Ea nu are nici un motiv sa se ascunda dupa deget. Mama Murphy a invatat sa fie parinte, lovindu-se cu capul de toate pragurile. Exact ca mamele dinaintea ei. (Cristina Ologeanu)

Socul

Editura Rao. Intr-unul dintre cele mai bune romane ale sale, Robin Cook, maestrul thrillerului medical, abordeaza un subiect controversat de mare actualitate - clonarea. Pentru Deborah si Joanna, reclama tentanta a clinicii Wingate, care ofera o suma considerabila pentru donarea de ovule, pare solutia ideala care sa le inlesneasca o calatorie la Venetia si cumpararea unui apartament in Boston. Insa un an mai tarziu, cand tinerele doresc sa afle ce s-a intamplat cu ovulele donate, descopera ca nu este atat de usor sa obtina informatiile necesare...

×