x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cea mai scumpă tranzacţie imobiliară din lume a fost anulată

Cea mai scumpă tranzacţie imobiliară din lume a fost anulată

19 Feb 2009   •   00:00
Cea mai scumpă tranzacţie imobiliară din lume a fost anulată

Multi-miliardarul rus, Mihail Prohorov, nu mai cumpără cea mai scumpă casă din lume, aflată pe Riviera franceză, dar proprietarul ei refuză să îi returneze acestuia avansul plătit, scrie times.com, citat de Antena3.ro.



Mihail Prohorov a fost numit, de curând, cel mai bogat rus. Acesta a anulat contractul de 500 de milioane de euro pentru cumpărarea vilei Leopolda, un conac în stilul Belle Epoque, aflat în apropiere de Nisa. Afacerea a devenit cunoscută în vara lui 2008, fiind catalogată cea mai scumpă tranzacţie imobiliară din istorie. Prohorov a decis să nu finalizeze tranzacţia, după ce preţurile celorlalte proprietăţi de pe Riviera au intrat în colaps, anunţă publicaţia Nice Matin. Avocaţii miliardarului cer returnarea avansului de 39 de milioane de euro, dar Lily Safra, proprietarul conacului refuză să îi dea banii înapoi. Potrivit legislaţiei franceze, cumpărătorii pierd avansul în cazul în care se retrag după semnarea contractului.
Acum, recordul de preţ al unei tranzacţii rămâne cea a magnatului indian, Lakshmi Mittal, care a plătit 147 de milioane de euro pentru o proprietate în Kensington, Londra.

×
Subiecte în articol: lumea