x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cele mai tari recorduri, editia 2005

Cele mai tari recorduri, editia 2005

16 Dec 2004   •   00:00

CIUDATENII
Editura Rao vine pe piata cartii cu o editie aniversara Guiness Book. Cartea recordurilor 2005 marcheaza 50 de ani de la aparitia pe piata a primei editii Guiness World Records.
SEBASTIAN S. EDUARD

Sunt 50 de ani in care totul s-a schimbat. Pentru a exemplifica acest lucru vom trece in revista cateva recorduri... atunci si acum. In 1955, anul aparitiei primei GWR, populatia planetei era de 2,56 de miliarde de locuitori. Acum suntem deja 6,31 miliarde.

Pana in 1955, cel mai costisitor transfer din fotbal a apartinut suedezului Hans Jeppson, care, pentru 167.000 de dolari a parasit in 1952 Genoese Atlanta pentru Napol. Astazi, cel mai costisitor transfer este consemnat a fi cel al lui Zinedine Zidane. Pentru suma de 47 milioane de dolari, el a plecat de la Juventus la Real Madrid. Bine, bine ca e posibil chiar in acest moment sa se fi produs deja un alt transfer si mai costisitor.

Guiness World Records consemna in 1955 ca cel mai mare pachebot este "Queen Elizabeth". Si avea dreptate. Cu o lungime de 314,2 m si cantarind 83.673 de tone, "Queen Elizabeth" era propulsat de turbine cu aburi care dezvoltau 200.000 CP. Astazi, cel mai mare pachebot apartine acelorasi Linii Cuanard. Se numeste "Queen Mary 2" si este de trei ori mai mare decat raposatul "Titanic". Inaugurat in ianuarie 2004, "Queen Mary 2" are 345 m lungime si poate transporta 2.620 de pasageri si un personal de 1.253 persoane.

Cea mai scumpa sticla de vin din comert? Un Feinste Trockenbeeran Auslee din 1969 "facea" in jur de 22 de dolari sau poate chiar mai mult. Asta in 1955. Un Chateau d’Yquem Sauternes (1787) poate fi acum cumparat la un pret variind intre 56.000 si 64.000 USD. Sa nu ma intrebati despre ce fel de comert este vorba...

Cele mai indepartate corpuri ceresti pareau a fi, in 1955, nebuloasele extragalactice aflate la o distanta de circa 1.000 de ani lumina. Acesta a fost, de fapt, si primul record publicat in prima editie a Guiness World Records. In 2005, folosind Telescopul Hubble Space, astronomii de la Institutul de Tehnologie din California au descoperit un sistem de stele mic si compact la circa 2.000 de ani lumina. Nu toate recordurile au fost insa depasite, tin sa ne asigure oamenii de la Guiness World Records. Cel mai inalt barbat din lume ramane americanul Pershing Waldow, care la 27 iunie 1940, avea 2,72 m inaltime.

Stadioane s-au construit cu sutele din 1955 pana acum, insa cel mai mare a ramas tot Maracana. Capacitatea standard a stadionului este de 205.000 de persoane, dintre care numai 155.000 au loc pe scaune. Stadionul a fost construit pentru Cupa Mondiala din 1950, iar pe 16 iunie 1950 a gazduit 199.854 de spectatori pentru meciul final al turneului Brazilia - Uruguay.

Ei bine, Pentagonul a continuat sa ramana cea mai mare cladire de birouri din lume, adapostind circa 26.000 de persoane, iar cea mai lunga eclipsa solara a ramas cea din 1955, cand Soarele a fost acoperit de Luna pentru 7 minute si 8 secunde.

CELE MAI…
Limba cea mai lunga: 9,4 cm • Cel mai scund om: 57 cm • Cea mai grasa persoana: 337 kg • Cei mai multi oameni spalandu-se pe dinti: 6.315 • Cel mai rapid melc: cam 1 m in 8 minute • Cel mai scump burger: 59 USD • Cel mai mare tort de nunta: 6.818,4 kg • Cea mai mare viteza inregistrata pe un drum public: 252 km/h.

O lume nebuna, nebuna, nebuna...

Deseori, unele persoane aflate in ipostaze mai putin obisnuite, reactioneaza cu totul imprevizibil. Comportamentul lor, departe de a constitui un model demn de urmat, ar trebui evitat "in masura posibilitatilor".

RADU POPA

MINCIUNILE "SUPRASOLICITA" CREIERUL. Analize efectuate recent de medicii americani au aratat ca o serie de zone cerebrale ale persoanelor ce obisnuiesc sa minta difera mult de cele ale oamenilor care spun mereu adevarul. Testele, efectuate cu ajutorul Rezonantei Magnetice Nucleare si Razelor X, nu numai ca evidentiaza procesele desfasurate la nivel cerebral, in cazul mincinosilor, dar pot contribui la adoptarea unei noi tehnologii in cazul "detectoarelor de minciuni". Potrivit doctorului Scott Faro, de la Universitatea de Medicina Temple din Philadelphia, exista o regiune cerebrala implicata in analiza intrebarilor si anumite zone ale creierului responsabile pentru "redarea adevarului". Faro si echipa sa au facut un studiu pe 10 voluntari, 6 dintre ei fiind rugati sa "traga" cu o "mitraliera de jucarie" si fortati, ulterior, sa minta, sustinand ca nu au actionat tragaciul. Alti trei trebuiau sa spuna adevarul despre cele intamplate, o persoana fiind exclusa. In timp ce faceau "declaratiile", voluntarii au fost supusi unui test cu un "detector de minciuni", concomitent, creierul lor fiind scanat cu raze X. A fost folosit un magnet foarte puternic pentru a obtine o imagine in timp real a activitatii cerebrale. Astfel, au putut fi sesizate diferente clare intre "mincinosi" si cei care spuneau adevarul.

"TELEFONUL SINUCIGASULUI" SUNA "OCUPAT". Circa 90% dintre chinezii care apeleaza la un numar de telefon special pentru "prevenirea sinuciderilor", in capitala tarii, Beijing, aud "ocupat". Potrivit unei publicatii locale, ritmul sinuciderilor la nivel national a ajuns la patru persoane in fiecare minut. Pana in prezent au fost primite circa 110.000 de apeluri la numarul de telefon mentionat de la infiintarea acestuia, in urma cu un an. Printre motivele ce ii imping pe oameni sa comita un asemenea gest disperat se numara: saracia, somajul, divorturile sau problemele de la locul de munca. Depresia si stresul se manifesta, mai ales, in randul orasenilor, principalele cauze fiind cei 20 ani de reforme, intensificarea competitiei, pierderea slujbelor, abandonarea valorilor familiale traditionale si pierderea resurselor financiare. Lipsa fondurilor a facut insa ca nu toti cei care apeleaza la linia directa sa poata primi un raspuns. In cazul celor care aud "ocupat", situatia este foarte riscanta, acestia prezentand un risc sporit de a-si pune capat zilelor.
×