x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Che Guevara şi Bob Marley, interzişi pe stadioanele din Sao Paulo

Che Guevara şi Bob Marley, interzişi pe stadioanele din Sao Paulo

25 Ian 2010   •   00:00

La debutul campionatelor regionale de fotbal din Brazilia, poliţia din Sao Paulo a anunţat că nu vrea pe stadioane imagini ale "guerrillero" argentino-cubanez Ernesto "Che" Guevara şi nici a cântăreţului jamaican Bob Marley.



Ştirea a fost dată de Marcelo Cardoso, conducător al galeriei "Guerrilla Azul", a modestei echipe paulista Ribeirao Preto, care a declarat că organizaţia sa, care are drept imagine-simbol pe Che, a primit o notificare de la poliţie, interzicând "orice lucru care poate face apologia violenţei".

Deşi şeful poliţiei militare din Ribeirao Preto a declarat că "nu este vorba de o interzicere, ci de o recomandare", acelaşi maior Francisco Mango Neto a dat şi explicaţia, voalată, ce-i drept: "Mai avem puţin şi vedem galeriile apărând cu imaginea lui Bob Marley cu o ţigară de marijuana pe steag".

Modesta echipă din Ribeirao Preto, Atletico Monte Azul, a început campionatul paulista cu un scor egal împotriva marii favorite Corinthians.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: magazin