x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Clint Eastwood, premiu Palme d'Or pentru întreaga carieră

Clint Eastwood, premiu Palme d'Or pentru întreaga carieră

26 Feb 2009   •   00:00
Clint Eastwood, premiu Palme d'Or pentru întreaga carieră

Actorul, regizorul şi producătorul american Clint Eastwood a devenit, ieri, al doilea cineast care a primit un premiu Palme d'Or pentru întreaga carieră din partea organizatorilor Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, informează Reuters, citată de Mediafax.



Actorul şi regizorul american a primit premiul onorific Palme d'Or în timpul unei conferinţe de presă, ce a fost urmată de o petrecere într-un restaurant parizian. "Sunt foarte, foarte flatat că m-aţi ales pentru acest premiu", a declarat Eastwood, care a mulţumit, totodată, cineaştilor francezi pentru sprijinul acordat de-a lungul anilor. "Când am regizat primul film, cineaştii francezi şi criticii de aici m-au încurajat, în timp ce în propria mea ţară toată lumea era reticentă. Franţa este prima ţară din lume care consideră cinematografia drept o formă de artă", a precizat Eastwood. O singură persoană a mai primit premiul Palme d'Or pentru întreaga carieră, regizorul suedez Ingmar Bergman, la cea de-a 50-a ediţie a festivalului, în 1997. Eastwood nu va putea să participe la ediţia din 2009 a prestigiosului festival, care va avea loc în perioada 13 - 24 mai, deoarece se va afla în Africa de Sud, pentru a filma un lungmetraj inspirat din viaţa lui Nelson Mandela. Pentru a-i înmâna acest premiu onorific, organizatorii Festivalului Internaţional de Film de la Cannes au profitat de prezenţa cineastului american la Paris, unde Eastwood a venit pentru a promova filmul "Gran Torino", ce a fost lansat, miercuri, în cinematografele din Franţa. Filmul "Gran Torino" va avea premiera în România pe 17 aprilie. Clint Eastwood, născut în 1930, a câştigat cinci premii Oscar ca actor, regizor şi producător. Şi-a început cariera de actor jucând în câteva producţii neînsemnate ale studiourilor Universal, dar primele succese le-a avut în filmele western regizate de Sergio Leone: "Pentru un pumn de dolari" (1964), "Pentru câţiva dolari în plus" (1965) şi "Cel bun, cel rău, cel urât" (1966). Filmele sale au fost apreciate de critici şi de public, cele mai mari succese înregistrându-le cu producţiile "Necruţătorul" (1992), "În bătaia puştii" (1993), "Podurile din Madison County" (1995), "O fată de milioane" (2004), "Scrisori din Iwo Jima" (2006), "Steaguri pline de glorie" (2006).

×
Subiecte în articol: lumea eastwood