x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Complot Al Qaida, dejucat de poliţia belgiană

Complot Al Qaida, dejucat de poliţia belgiană

12 Dec 2008   •   00:00

Ofiţerii belgieni au arestat, ieri, o femeie, pe care a numit-o "o legendă vie a al Qaeda", în cadrul unei operaţiuni de contracarare a unui atac terorist care urma să aibă loc în timpul summit-ului Uniunii Europene de la Bruxelles, anunţă CNN.



Poliţia a reţinut 14 persoane, inclusiv un bărbat care plănuia un atac sinucigaş în Belgia.  Liderii celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, printre care şi preşedintele şi premierul României, participă la summit-ul de la Bruxelles, care se va încheia astăzi. Poliţia nu a precizat însă dacă şefii de stat sau de guverne erau vizaţi de atacurile teroriste. Procurorul şef a anunţat că Malka El- Aroud, văduva unui om care a asasinat un lider al talibanilor din Afganistan cu doar două zile înainte de atentatele din 11 septembrie 2001, a fost reţinută în cadrul operaţiunii poliţiei. Soţul lui El-Aroud a fost unul dintre cei doi bărbaţi care l-au uncis pe Ahmed Shah Massoud, liderul Alianţei Nordice, într-un atac sinucigaş ordonat de Osama Bin Laden. Cei 14 suspecţi au fost arestaţi după ce poliţia a efectuat căutări în 17 locaţii din Bruxelles şi Liege. În timpul acestor căutări, poliţia a reţinut echipamente electronice, documente şi 14 persoane, dintre care trei călătoriseră de mai multe ori în Afgansitan şi Pakistan, iar alte 11 erau suspectate că au acordat asistenţă financiară şi logistică teroriştilor. (V.A.)

×
Subiecte în articol: lumea