Cu iubirea la fastfood

Muşchi şi şunculiţe goale, pe mute

Cred că subiectul conversaţiei şi cheful de vorbă, într-un cuplu, nu sunt nicidecum condiţionate de durata de timp petrecut împreună. Mai precis, nu cred deloc că dacă două persoane au o istorie vastă automat nu mai au ce vorbi. Doamne fereşte, eu cred că dimpotrivă.

Dar mă rog, pentru că nu sunt vreun guru nici în materie de retorică, nici de psihologie a cuplului, atunci am păstrat o notă rezervată în calculele mele.

Însă, ca de obicei, ajutorul mi s-a oferit pe tavă. Practic. Să mă explic. Deunăzi mi-am plimbat lentilele de ajustare a acuităţii vizuale pe la cinema Studio, unde am văzut un film românesc în stil clasic: cu buget mic dar teribil de spumos (Pescuit sportiv).

După eveniment, ne-am gândit, împreună cu celălalt cuplu de prieteni - haioşi de altfel ca şi noi precum şi rupţi în fund, tot la fel ca noi-, să ne oprim la îmbietorul fast food de lângă. Ceea ce am şi prestat, de-ndată. Şi ne-am aşezat cu bucuriile calorice pe tavă, şi dă-i cu texte diluate, dă-i cu programul de vacanţă, dă-i cu văicăreala că mâine-i luni, dă-i că unu' necesită tuns urgent, dă-i cu una care nu mai termină cu comentariile, dă-i că uite ce coşuri tâmpite ne-au erupt pe faţă de la rahatul de praf din atmosferă. Tâmpenii. 

VORBĂ LUNGĂ, SĂRĂCIE. Tâmpenii, tâmpenii, dar nenumărate. În jur, altă lume. Nu, nu puieţi. Ci d-ăştia mai marii. Mai cu muşchi. Mai cu tricouri strâmte, mai cu tricouri ridicate peste buric - apropos, pe vremea mea, că şi atunci se purtau astea, ideea era să ţi se vadă frumosul buric apetisant; acum, bietul buric se pierde-n hăţişul şuncilor revărsate - mai blondine, mai gelaţi. Care mai de care mai stupid, mai coafat, mai parfumat. Cam ca fauna de pe la mall. Ce credeţi că făceau? În general, tăceau. În particular, cuplul de lângă noi avea şi ocupaţii: el îşi umfla pectoralii şi-şi făcea gâtul roată, asigurându-se că e remarcat de restul populaţiei, iar ea îşi privea lung unghiile false şi enorme, pe sub genele rimelate excesiv şi-şi curăţa languroasă depunerile sub-unghiene. Sau, fără menajamente, jegul de sub unghii. Alţii mâncau tăcuţi, cu ochii-n podea. De altfel frumoşi să-i pui în ramă. La cum arătau fiecare, trebuia să fii orb să nu-ţi dai seama că se tatonează.

MUTAŢIILE NOII GENERAŢII. Ciudăţeniile care mi-au atras atenţia: cum naiba să ai peste 25 de ani şi să te plimbi pe la fast food împopoţonat tot şi plin de tine, de parc-ai frecventa cel puţin un cinci stele? Cum să poţi să taci o oră întreagă, în prezenţa celei sau celui pe care vrei să îl/o cucereşti? Cum să te îmbraci "office" şi să te afli în fast food duminică noaptea? În plus, să-ţi mai şi lingi de sare degetele-ncărcate cu Svarowski? Da, am fost o generaţie fericită, orice-ar zice analiştii.