Despre o subiectivitate a obiectivitatii

Am vazut cateva imagini despre niste ziaristi veniti la prezentarea unui alt hit al telenovelisticii romanesti, "Lacrimi de iubire". Ei stateau frumos, asezati pe scaunele si-i aplaudau pe actorii care se perindau pe dinaintea distinselor lor fete. Erau, se vede, multumiti de ce li se intampla. M-am intrebat ce anume-i facea pe oamenii aceia sa aplaude ca la teatru, cu o frenezie demna de cauze mai nobile. Entuziasmul lor era cu atat mai greu de explicat, cu cat pot sa pariez ca, intr-o discutie privata, ar infiera telenovela cu acelasi entuziasm cu care, iata, acum, o aplauda. Odata ajunsi in redactie, ziaristii aceia se vor aseza la calculator si vor incepe sa-si redacteze textele despre proaspata si neuitabila lor experienta. Fursecurile puse generos la dispozitie si respectul, e drept, nedisimulat, manifestat de organizatorii evenimentului, vor fi de natura sa le forteze, intr-o oarecare masura, abordarea. Obiectivitatea, obligatorie pentru o relatare "de la fata locului", se va ascunde umila in spatele unei fraze saracacioase, ca o mancare de post. Si tocmai aici, mi se pare mie, se ascunde pericolul. Pentru ca tocmai in spatele unei obiectivitati prea atent cautate sta, splendida, subiectivitatea. Evident ca evenimentele de acest gen se constituie volens-nolens, intr-un captatio-benevolantiae cvasi-ipocrit. Numarul de fursecuri comandate creste direct proportional cu miza produsului promovat. Dar care este pretul pe care-l plateste ziaristul? Si, in acelasi timp, se poate sustrage el din capcana unor asemenea evenimente? Cum ar putea s-o faca? Pana la urma, compromisul e de baza.

Evident ca evenimentele de acest gen se constituie volens-nolens intr-un captatio-benevolantiae cvasi-ipocrit - Gica