x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Devenim lideri sau invatam sa fim?

Devenim lideri sau invatam sa fim?

17 Noi 2004   •   00:00

FAPT - Companiile cu radacini locale nu se prea inghesuiesc la educatie

Camera de Comert Americana, in parteneriat cu Ledearship Development Solutions, a organizat luni o conferinta maraton de opt ore, pe tema "Leadership, a doua natura: modul corect de a produce rezultate".
CLAUDIA CURICI

DEZBATERE. Au romanii mentalitatea necesara pentru a forma si accepta lideri?
Discursurile vorbitorilor, personalitati internationale precum Mihail Gorbaciov, Peter F. Drucker, Rosabeth Moss Kanter sau Donald Trump au fost de fapt o prezentare inregistrata. Aproape imposibil de adus in carne si oase si in Romania in aceasta formatie, prima parte a conferintei a constat de fapt intr-o inregistrare video a conferintei care a avut loc pe 20 octombrie la nivel international.

GRIJA PENTRU EDUCATIE. De remarcat este interesul pe care unele companii il dau unor astfel de manifestari si, implicit, interesul pentru o mentalitate de corporatie sanatoasa, fie ea si americana, la nivelul angajatilor lor. Astfel, si-au trimis participanti (in jur de 150) nume precum Coca Cola, Aliantz Tiriac, PricewaterhouseCoopers, Nobel Romania, USAID, dar si Rompetrol sau Spitalul de urgenta Euroclinic. Doar numele a trei companii de PR si publicitate se regasesc pe lista participantilor: Ogilvy, Scala si Prais. Cert este ca din aceasta lista se disting, cu cateva exceptii, nume de companii recunoscute la nivel international pentru succesul datorat stilului de conducere si implicit stilului de comunicare in interior si la exterior.

LECTIE DE DISCURS. Ascultand continutul prezentarilor, evident, specific grilei americane, aproape ca ne rusinam, dar mai degraba reuseam, in stilul balcanic binecunoscut, sa radem de propriile neajunsuri. Orice exemplu negativ (mai putin cand se vorbea de declinul dar si de renasterea organizationala a Gillette) parea atat de familiar, incat aproape ca ne cuprindea euforia si mandria poznasului (smecherului) balcanic. Una peste alta, lectiile au fost usor de asimilat pentru cei care vor intr-adevar sa schimbe ceva la nivel de mentalitati corporatiste. In afara insa de continutul prezentarilor, americanii ne-au mai dat o lectie: cum sa faci o sala de 150 de oameni sa reactioneze chiar si atunci cand prezinti lucrurile "la televizor". Fara ostentatie si fara a fi didactici, vorbitorii au demonstrat ca fluiditatea si consistenta discursului nu sunt apanajele unei prezentari rigide si lipsite de coerenta in Power Point.

NOI NU SUNTEM CA EI. Cel mai important este ca aceasta conferinta inregistrata nu a ramas suspendata intr-un spatiu ideal si prea indepartat atat ca distanta fizica, dar mai ales ca mentalitate. La dezbaterea care a incheiat coerent evenimentul au participat, pe langa oameni de decizie din companii, si lideri de opinie ai societatii romanesti precum Emil Hurezeanu sau Varujan Vosganian. Au ajuns cu totii la o concluzie: modelele americane de leadership sunt direct influentate de inclinatia spre practica a acestora si sunt in acelasi timp diferite de modelul european, mai idealist si izvorat dintr-o grija traditionala pentru fundatia teoretica. Cu atat mai mult ne indeparteaza pe noi de aceste modele structura noastra balcanica si deci inclinatia spre tras chiulul atat la teorie, cat si la practica.

EVIDENT

"A fi lider e asemenea cu a fi o doamna: daca esti nevoit sa le spui oamenilor ca esti (n.r. doamna si prin extensie lider),… probabil ca nu esti " - Lady Margaret Thatcher

ASOCIERE
LIDER
  • Cel care stie sa pretuiasca oamenii.
  • Cel care aduce plus valoare in viata celorlalti.
  • Cel care ii poate aduce pe oameni la un nivel la care singuri nu ar fi putut ajunge.
  • Cel care se inconjoara cu oameni care il completeaza.
  • Cel care actioneaza dupa ce a luat o decizie.
  • INCREDERE
    LIDER
  • Cel care se centreaza pe cei din jurul lui, care vorbeste tot timpul despre altii, nu despre el.
  • Cel care livreaza incredere echipei.
  • Cel care construieste o cultura in care oamenii se recunosc.
  • Nu-si doreste sa fie cel mai destept, ci sa-i recunoasca pe cei mai destepti.
  • ×
    Subiecte în articol: sufletul comertului