Distinsul răzgâiat şi flegma-n gura doamnelor

Nu de puţine ori auzi femei văicărindu-se că bărbaţii nu-s nimic mai mult decât nişte plozi răzgâiaţi, obişnuiţi să li se facă voia când bat ei din palme. Fireşte, ar fi greşit să catalogăm întreaga specie inteligentă posesoare de penis, însă de foarte multe ori legenda se confirmă.

Asta e lense observabil în mediul imediat înconjurător. Culmea e că până şi în filme coordonatele se păstrează. Mă gândesc de pildă la un serial ajuns la al miilea episod şi care e construit, în principiu, pentru delectarea muierilor casnice şi cu mintea liberă de obligaţii cenuşii. Ei bine, chiar şi aici, bărbatul pare special croit ca să reprezinte mitocănia şi grosolănia la cotele ei cele mai rafinate, împănate cu mult bun gust propriu seminţiei bogătaşilor rasaţi.

Cum ziceam, în serialul ăsta - pe care desigur îl urmăresc cu mare plăcere aruncându-mi un ochi în tigaia cu chiftele şi altul către meschinul meu televizoraş care tronează cocoţat în vârful frigiderului bucătăricesc - există un domn ajuns la vârsta la care de obicei copiii lui avuţi încep să se agite în privinţa specificaţiilor precise din testament. Poleit de sus până jos cu păr alb, cu experienţa vieţii şi a marilor afaceri aducătoare de glorie, înzestrat, chipurile, cu un comportament de soi, elegant şi când se screme, domnul acesta se căsătoreşte târziu cu o tăntică un pic mai tinerică - dar nu foarte mult - şi pe care declară că o iubeşte mai presus de propria lui fiinţă - aflată oricum în declin accentuat. După un timp, distinsul află cu multă surprindere că tăntica a avut o viaţă înainte de a-i cădea lui la picioarele pedichiu­rizate şi că din viaţa asta a ei au rezultat doi fii. Pe care în­tâm­plarea face că el îi cunoaşte şi îi detestă - aşa cum la rândul ei tăntica îi detestă pe copiii lui, care îi fac ei viaţa un coşmar din pricina faptului că reprezintă o gură în plus la marea împărţeală care va să vie. Dar pentru că ea e femeie, trebuie să înghită. El, fiind băr­bat cu minte la cap şi nu doar o simplă găină cotcodăcitoare, nu e obligat să-i accepte pe urmaşii ei, aşa încât e bine să se revolte şi, pentru că e bătrân, să aducă-n casă o tinerică maseuză care să-i mai aline oasele şi să-i sufle un pic în borşul lui acrit.

La un moment dat, moşulică o şi invită la cină pe maseuză, oferindu-i o friptană la un restaurant scump, unde el e tratat ca vedeta guberniei. Acolo, ca orice reprezentant de seamă al speciei de băieţel răzgâiat şi senil, de-acuma, îi mărturiseşte ei că, deşi este căsătorit cu o femeie pe care o iubeşte, aceasta îi cam dă dureri de cap în ultima vreme şi de aceea a decis să-şi petreacă puţin timp în compania maseuzei. Practic, ca s-o înfurie pe stupida lui consoartă care oricum nu se poate opune, pentru că este doar o femeie. Şi atât. Maseuza se arată vădit măgulită de atenţia pe care i-o acordă stilatul moşulete şi acesta, în eleganţa lui, o mângâie pe cap şi-i aşază boticul re­pede la nivelul gleznei, explicându-i că dacă n-ar fi fost doar un aranjament temporar treaba cu masa­tul, ci să fi fost în schimb ea menajera casei, atunci nu s-ar mai fi coborât s-o plimbe în oraş. Aşa că să se bucure de tortuleţ, să-l înghită repejor şi să-i mai maseze olecuţă regiunea lombară cu guriţa strâns închisă.

Una peste alta, el îşi iubeşte nevasta, dar se află acolo cu ea pentru că pur şi simplu ei nu trebuie să-i dea nici un fel de socoteală, ceea ce face relaţia să fie foarte confortabilă pentru el. Iar micuţa să continue să-nghită tortuleţul până când îi spune el că gata, acum se merge acasă, pentru că l-a luat iar cu pârţuri specifice vârstei - şi, fireşte, foarte armonioase - şi tre' să meargă la culcărică.

Micuţa, flatată rău, îi mulţumeşte mitocanului rasat pentru amabilităţi - adică el a fost drăguţ că a numit relaţia lor una confortabilă. Exact ăsta este probabil şi motivul pentru care bărbaţii au impresia că totul li se cuvine, de vreme ce noi, femeile, deşi ne pute, găsim de cuviinţă să le mulţumim chiar şi acelor măgari care ne scuipă fix în gură. Ba mai găsim şi decenţa vecină cu absurdul ca să spunem că astăzi flegma respectivă a avut o savoare deosebită, care nouă ne place, şi deci suntem la dispoziţia lor ori de câte ori îi supără pe esofag un surplus vâscos...