x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Doboş a ieşit nervos de la audieri, lovind un reporter peste microfon!

Doboş a ieşit nervos de la audieri, lovind un reporter peste microfon!

08 Mai 2008   •   00:00

Anton Doboş a ieşit de la DNA Cluj în jurul orei 14.30, iar potrivit unor surse judiciare acesta ar fi fost audiat de procurori timp de aproximativ două ore.



Anton Doboş a ieşit de la DNA Cluj în jurul orei 14.30, iar potrivit unor surse judiciare acesta ar fi fost audiat de procurori timp de aproximativ două ore.

Preşedintele Universităţii Cluj a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliştii, declarînd doar că Universitatea Cluj "şi-a apărat corect şansele" în meciul de miercuri şi că procurorii DNA au ridicat în această dimineaţă mai multe documente de la sediul clubului de fotbal.

Enervat de insistenţele jurnaliştilor care încercau să îi ia declaraţii pe scările din blocul unde îşi are sediul U Cluj, Doboş a lovit cu palma microfonul unei reporter, microfonul căzînd peste o balustradă de la etajul al doilea.

Mai multe persoane, printre care patronul restaurantului din Cluj de unde au fost ridicaţi cinci apropiaţi ai lui Gigi Becali care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro sunt audiate, joi după-amiază, de procurorii clujeni anticorupţie, potrivit unor surse judiciare.

Primul care a ieşit din sediul DNA Cluj a fost fotbalistul Universităţii Cluj Cristian Silvăşan.

El a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliştii aflaţi în faţa sediului DNA Cluj, spunînd că a fost "la plimbare".

Conform surselor judiciare citate, la audieri se mai aflau, la ora transmiterii acestei ştiri, trei persoane.
  • Mediafax

×
Subiecte în articol: magazin cluj