x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Drogurile contaminate cu antrax continuă să ucidă oameni

Drogurile contaminate cu antrax continuă să ucidă oameni

16 Feb 2010   •   00:00
Drogurile contaminate cu antrax continuă să ucidă oameni

Autorităţile europene din domeniul sănătăţii sunt în alertă, după ce mai mulţi consumatori de droguri din Scoţia şi Germania s-au îmbolnăvit de antrax şi zece dintre ei au murit. Se pare că pe piaţa europeană circulă heroină contaminată cu antrax, avertizează experţii europeni. O injecţie sau chiar fumatul unei ţigări cu heroină infectată poate aduce o moarte mult mai sigură şi mai rapidă decât în cazul heroinei "obişnuite".



Primul deces cauzat de antrax la un consumator de heroină a fost raportat în luna decembrie a anului trecut. De atunci, alte nouă persoane au murit din aceeaşi cauză. Ultimul deces a fost înregistrat pe 10 februarie 2010, în Marea Britanie.

Pe 12 februarie, autorităţile germane au raportat un caz de antrax la un consumator de droguri injectabile. Omul fusese internat într-un spital german pe 6 decembrie şi a murit şapte zile mai târziu.

Specialiştii europeni consideră că toate aceste cazuri sunt legate între ele, scrie antena3.ro. În Germania, reprezentanţii Institutului Robert Koch au iniţiat deja o anchetă epidemiologică.

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor a analizat deja situaţia şi a ajuns la următoarele concluzii:

-În Europa circulă un lot contaminat de heroină;

-Cazurile de contaminare cu antrax înregistrate până în prezent par să fi fost accidentale;

-Reţeaua de distribuţie a drogurilor contaminate funcţionează în toată Uniunea Europeană, motiv pentru care şi alte state membre (inclusiv România) ar putea înregistra cazuri de antrax;

-Testele epidemiologice sugerează faptul că riscul de contaminare este prezent şi în cazul celor care inhalează material contaminat, nu doar în cazul celor care şi-l injectează;

Antraxul este o boală infecţioasă ce se manifestă cutanat. Pe pielea bolnavului apar umflături cu centru negru. De asemenea, persoanele contaminate pot suferi complicaţii la nivel pulmonar. Boala este întâlnită frecvent şi la bovine, caprine, ovine.

Antraxul poate avea trei forme:

1. Forma cutanată (vezicule, ulcer şi necroza pielii) este o formă mai uşoară, locul de pătrundere al bacilului în organism fiind pielea care a ajuns în contact cu agentul patogen, această formă netratată (cu penicilină) cauzează o mortalitate între 5 şi 20 %. prin septicemie

2. Forma pulmonară (boala scărmănătorilor de lână) calea de pătrundere a sporilor bacilului în organism fiind pulomonul, boala se manifestă prin tuse, febră mare, frisoane, insuficienţă respiratorie, lichidul de secreţie răspândit prin tusă fiind foarte infecţios. Este o formă gravă a bolii cu o mortalitate ridicată prin septicemie, între 3 şi 6 zile după infectare.

3. Forma digestivă agentul patogen pătrunde pe cale orală prin consum de carne infectată, cu apariţia diareii hemoragice, germenii intraţi în sânge pot produce septicemie, cu insuficienţe grave cardiace, renale, (edeme, hemoragii şi necroze în organe) cu o mortalitate de 50 %.

×
Subiecte în articol: lumea