x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun EURO 2008 / Roberto Donadoni: Cu România, Italia va juca altfel

EURO 2008 / Roberto Donadoni: Cu România, Italia va juca altfel

de Ovidiu Ciutescu    |    10 Iun 2008   •   00:00
EURO 2008 / Roberto Donadoni: Cu România, Italia va juca altfel

10:55 • Roberto Donadoni, a afirmat că Italia a avut o evoluţie sub aşteptări în meciul cu Olanda, pierdut cu 0-3, dar va reuşi să repare greşelile pînă la meciul de vineri cu România, pe care îl consideră decisiv.

Roberto Donadoni, a afirmat că Italia a avut o evoluţie sub aşteptări în meciul cu Olanda, pierdut cu 0-3, dar va reuşi să repare greşelile pînă la meciul de vineri cu România, pe care îl consideră decisiv.

REMEDIAZĂ MECANISMUL? Donadoni a încercat să pară destul de calm la conferinţa de presă organizată imediat după meciul pierdut cu Olanda.Selecţionerul Italiei a încercat, pe cît s-a putut, să îşi protejeze jucătorii după evoluţia mediocră: "Cel mai slab meci al meu ca antrenor al Italiei? Nu ştiu dacă este adevărat. Olandezii nu au jucat mult mai bine decât noi în prima repriză, dar am primit goluri din cauza unor greşeli. Primul gol a fost ciudat, dar nu ştiu dacă a contat. Mai avem două meciuri pe care trebuie să le cîştigăm, vom face tot ce putem pentru a le cîştiga. Acum trebuie să vedem care au fost greşelile şi apoi vom vedea, voi folosi cea mai bună formaţie posibilă". Presa italiană a criticat jocul prestat de naţionala condusă de Roberto Donadoni, despre care a scris că trebuia să aibă o evoluţie mai bună, nu să piardă cu 0-3 primul meci al turneului final. "Italia a trecut printr-un coşmar portocaliu. Mai sunt două meciuri de jucat, dar eşecul cu Olanda a devastat echipa, pentru că au apărut erori în toate compartimentele. Niciodată echipa nu a avut un start atît de slab", comentează Gazzetta dello Sport. Preşedintele austriac al Comisiei de Arbitraj, Gerhard Kapl, a explicat după meci că primul gol al partidei, reuşit de Ruud van Nistelrooy în minutul 26, a fost valabil, deşi italienii au cerut ofsaid. "Decizia arbitrului suedez Peter Frojdfeldt este corectă sută la sută, fără nicio îndoială", a afirmat oficialul, care a precizat că atacantul olandez era scos din ofsaid de Christian Panucci, care era accidentat în spatele porţii italiene.

×
Subiecte în articol: magazin