23:56 • PORTUGALIA - TURCIA 2-0 (0-0)
Echipa naţională a Portugaliei a cîştigat cu 2-0 partida contra Turciei,
disputată sîmbătă seară, şi devine liderul Grupei A, fiind urmată în clasament
de Cehia.
SPECTACOL. Meciul vedetă al primei zile a onorat toate aşteptările.
Portugalia avînd ca aliat tehnicitatea, iar Turcia cu inepuizabilă dorinţă de
victorie ca atuu, au oferit un spectacol demn de un asemena eveniment. După o
şeerpuire a lui Ronaldo, finalizată defectuos, în minutul 16 Pepe a reuşit să
marcheze, dar bucuria i-a fost stopată după ce arbitrul a dictat ofsaid şi a
anulat golul. Tot Cristiano Ronaldo, a
fost aproape de deschiderea scorului în minutul 38, cînd a executat o lovitură
liberă, iar portarul Volkan Demirel a reuşit să devieze balonul în bara din stînga.
Turcia a reuşit să trimită primul şut pe poartă în prelungirile primei reprize,
prin Mevlut Erdinc. Portugalia a fost aproape de gol şi în minutul 50, cînd Zan
îl faultează la marginea careului pe Simao, iar mingea ajunge la Nuno Gomes,
care a şutat în bară. Acelaşi jucător trimite din nou balonul în bară, în
minutul 65. În urma acestei victorii, trupa lui Scolari devine primul lider al grupei.
Portugalia: Ricardo - Bosingwa, Pepe, Carvalho, Ferreira - Petit, Joao Moutinho - Cristiano Ronaldo, Deco (Fernando Meira 90+2), Simao (Raul Meireles 83) - Nuno Gomes (Nani 69) . Selecţioner: Luiz Felipe Scolari.
Turcia: Volkan Demirel - Hamit Altintop (Semih Şenturk 75), Cetin, Gokhan Zan (Emre Aşik 55), Balta - Kazim Kazim, Emre Belozoglu, Aurelio - Erdinc (Sabri Sarioglu 46), Tuncay Şanli - Nihat Kahvecy. Selecţioner: Fatih Terim.
Cartonaşe galbene: Kazim Kazim 4, Gokham Zan 51, Sarioglu 73
Arbitri: Herbert Fandel - Carsten Kadach, Volker Wezel (Germania)
Stadion: Stade de Geneve (Geneva); Spectatori: 29.106
1-0, min. 61: Pepe a preluat balonul după o combinaţie cu Gomes şi deschis scorul scorul, deşi a fost presat de Emre Aşik.
2-0, min. 90+3: Raul Meireles a reuşit primul său gol la naţională după ce a primit o pasă de la Moutinho şi a introdus mingea în poartă printr-un şut de la şase metri.